Prima pagină » Politic » Secretariatul General al Guvernului vrea să cumpere echipamente IT de peste 1,7 milioane lei

Secretariatul General al Guvernului vrea să cumpere echipamente IT de peste 1,7 milioane lei

Secretariatul General al Guvernului vrea să achiziţioneze calculatoare şi echipamente de reţea, cum ar fi calculatoare, laptop-uri, imprimante, echipamente de prelucrare grafică şi de comunicaţie. Valoare estimată a contractului este de 1.731.935 de lei.
Secretariatul General al Guvernului vrea să cumpere echipamente IT de peste 1,7 milioane lei
Teodor Bobei
21 aug. 2019, 08:10, Politic

Conform portalului on-line al Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Secretariatul General al Guvernului (SGG) a pornit o procedură de achiziţie pentru echipamente de tehnică de calcul: staţii de lucru desktop – 60 bucăţi, staţii de lucru mobile-10 bucăţi, staţii de lucru mobile pentru prelucrare grafică şi staţii de lucru desktop prelucrare grafică – 12/1 buc.

Totodată, în contractul de achiziţie mai figurează şi intenţia de cumpărare a 4 imprimante multifuncţionale color şi 13 imprimante pentru grup de lucru 5 de utilizatori.

Primul lot al achiziţiei, care include echipamentele de tehnică de calcul, echipamentele grafice şi imprimante are o valoare estimată de 1.027.715 de lei.

Contractul mai conţine un al doilea lot care include achiziţionarea unor echipamente pentru infrastructura de comunicaţii: – acces Point WiFi – 10 bucăţi; – upgrade soluţie WiFi Corp A Palat Victoria – 40 bucăţi; – switch etbernet 24 porturi 1GB – 10 bucăţi; – switch core datacenter – 2 bucăţi.

Valoare estimată a lotului al doilea este de 704.220 lei.

Anunţul SGG a fost publicat în SEAP pe 17 august, data limită pentru depunerea ofertelor fiind 23 septembrie, iar contractul este de tip furnizare/cumpărare prin licitaţie dechisă.