Liga Sindicatului Pensionarilor Minieri din Valea Jiului l-a declarat pe Băsescu "persona non grata"

Reprezentanţii Ligii Sindicatului Pensionarilor Minieri (LSMP) din Valea Jiului l-au declarat, miercuri, pe preşedintele Traian Băsescu "persona non grata", decizia urmând a fi transmisă pe adresa Preşedinţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
32 afișări

Reprezentanţii pensionarilor minieri susţin că "preşedintele nu mai are voie să păşească terestru sau aerian pe pământul sfânt al Văii Jiului".

"Este o hotărâre a Ligii Sindicatului Pensionarilor Minieri Valea Jiului prin care preşedintele ţării, domnul Traian Băsescu, este declarat «persona non grata» pentru pensionarii minieri din Valea Jiului", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, Paul David, secretar al LSMP Valea Jiului.

Foştii mineri spun că motivele pentru care preşedintele României a fost declarat de către Liga Sindicatului Pensionarilor Minieri din Valea Jiului "persona non grata" sunt multiple, însă cel mai relevant este acela că "în loc să ia măsuri de creştere economică pentru a asigura bani tuturor cetăţenilor, preşedintele dictează Guvernului măsuri de diminuare a pensiilor, inclusiv ale foştilor mineri".

"Toţi pensionarii au fost de acord să-l declare «persona non grata» pe domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, din cauza faptului că dânsul foloseşte orice prilej pentru a consolida bugetul statului prin tăieri de salarii, de pensii", a spus Ion Hortopan, preşedintele LSPM Valea Jiului.

Decizia adoptată de către foştii mineri din Valea Jiului urmează să fie expediată în zilele următoare pe adresa Preşedinţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici