Ligia Deca, aviz favorabil în Comisia de Învăţământ
Au fost înregistrate 32 de voturi „pentru” şi 8 „împotrivă”.
Vicepreşedintele Comisiei Szabo Odon a spus în timpul dezbaterii că în noul program de guvernare nu se regăseşte învăţământul minorităţilor naţionale şi că nu a găsit „angajamentele guvernamentale cu privire la salarizare”.
„Drepturile minorităţilor, dreptul copiilor de a învăţa în lima maternă şi sprijinul acordat învăţământului minorităţilor a fost o constantă în discuţiile din Legile Educaţiei, de altfel drepturile minorităţilor sunt garantate cel puţin la nivelul la care au fost garantate în Legea în vigoare. (…) În ceea ce priveşte angajamentul guvernamental referitor la salarizare din programul de guvernare, la priorităţi, la nivel general, este specificată creşterea nivelului de salarizare din învăţământ şi asigurarea finanţării pentru formarea continuă a cadrelor didactice. În mod evident, în funcţie de evoluţiile discuţiilor pe Legea salarizării unitare este bine să fim optimişti să ne gândim că sectorul educaţional va beneficia de creşteri generoase, poate chiar mai generoase decât ceea ce am discutat cu federaţiile, dar asta rămâne să vedem în funcţie de disponibilităţile economice ale României”, a spus Ligia Deca.