Kelemen Hunor, candidat la funcţia de preşedinte al UDMR, a subliniat că, la nivelul Uniunii, în acest moment, nu există discuţii de ieşire din coaliţia guvernamentală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nu avem de gând să schimbăm coaliţia sau să renunţăm la acest program de guvernare. Nu avem niciun motiv să părăsim coaliţia”, a declarat el.
Potrivit acestuia, problemele apărute în 2010 pe plan economic sunt o consecinţă a neluării unor măsuri încă din perioada anilor trecuţi.
„Dacă în anii trecuţi PNL şi PSD ar fi luat aceste măsuri, atunci, acum, în 2011, la această oră, am fi depăşit aceste momente. Şi nu mă refer strict la criza economică, ci la crearea unui context favorabil economiei româneşti. Criza nu a plecat de la noi. Atragerea unor investitori reali poate asigura o creştere economică durabilă”, a spus ministrul Culturii.
Kelemen Hunor s-a aflat, vineri, la Deva, în cadrul campaniei pentru funcţia de preşedinte al UDMR.