- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.09.2019, 19:02)
- Departamentul Politic
Lista candidaţilor la alegerile prezidenţiale 2019. 14 persoane au intrat oficial în cursa pentru Cotroceni
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri, lista candidaturilor rămase definitive la alegerile prezidenţiale, care cuprinde 14 persoane.

Lista candidaţilor la alegerile prezidenţiale 2019. 14 persoane au intrat oficial în cursa pentru Cotroceni
„Candidaturile rămase definitive la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019: 1. Viorel Cataramă – Dreapta Liberală, 2. Viorica Dăncilă – PSD, 3. Theodor Paleologu – PMP, 4. Klaus Iohannis – PNL, 5. Dan Barna – Alianţa USR-PLUS, 6. Kelemen Hunor – UDMR, 7. Mircea Diaconu – Alianţa UN OM, 8. Ramona Bruynseels – Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), 9. Cătălin Ivan – Alternativa pentru Demnitatea Naţională, 10. Bogdan Stanoevici – candidat independent, 11. John-Ion Banu – Partidul Naţiunea Română, 12. Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie, 13. Alexandru Cumpăşanu – candidat independent, 14. Ninel Peia – Partidul Neamului Românesc”, a transmis BEC, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Pe lista finală a candidaturilor validate de BEC au rămas 14 candidaţi, deşi Biroul a sesizat Parchetul în privinţa mai multor candidaţi la alegerile prezidenţiale, în contextul în care în urma verificărilor instituţia a constatat elemente de similitudine în semnăturile depuse de către aceştia. Printre candidaţi se numără Alexandru Cumpănaşu şi Viorel Cataramă.
Biroul Electoral Central va avea, sâmbătă, o şedinţă, începând cu ora 9.30, pentru a desemna, prin tragere la sorţi, ordinea candidaţilor pe buletinele de vot.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe