- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.06.2017, 18:56)
- Liviu Dadacus
Liviu Dragnea: Grindeanu s-a raportat incorect la Darius Vâlcov; înainte vorbea cu el, nu mai era PDL-ist
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că modul în care premierul Sorin Grindeanu s-a raportat la Darius Vâlcov este unul „profund incorect”, el arătând că Vâlcov a fost cel mai important membru care a redactat şi conceput programul de guvernare.

Liviu Dragnea: Grindeanu s-a raportat incorect la Darius Vâlcov; înainte vorbea cu el, nu mai era PDL-ist
„E profund incorect modul în care s-a raportat la Darius Vâlcov. Nu uităm cum a vorbit cu Darius Vâlcov atât în campania electorală, dar şi după ce a fost propus ca premier şi s-a instalat ca premier - vorbea destul de des cu Darius Vâlcov, venea la sediul din Băneasa, vorbea cu el. Atunci nu mai era fost PDL-ist, îl aprecia în faţa tuturor. Darius a fost unul din cei mai importanţi membri care a redactat şi conceput programul de guvernare, dacă nu era cel mai important”, a spus Dragnea.
El a arătat că Grindeanu nu a fost prea interesat de raportul de evaluare realizat de Vâlcov, deşi a avut posibilitatea să îl vadă încă de luni seara.
„Despre cirticile evaluării: s-a spus că aseară a luat act de raportul de evaluare. Luni seara ne-am întâlnit cu mai mulţi colegi şi cu domnul Grindeanu, cu acest raport pe masă. Nu prea a fost interesat de el”, a mai spus Dragnea.
El l-a contrazis pe Grindeanu, precizând că Vâlcov este membru PSD.
„Darius Vâlcov este membru PSD. El a anunţat că vrea să se retragă, dar organizaţia Olt l-a păstrat”, a spus Dragnea.
Întrebat dacă este posibil ca Vâlcov să facă parte din noul Guvern PSD, Dragnea a reiterat că acesta a declarat şi anterior că nu ia în calcul ocuparea unei funcţii în Executiv.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare