Liviu Dragnea, Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu primesc susţinerea PSD Dolj pentru şefia partidului

Social-democraţii doljeni au aprobat, sâmbătă, într-un congres extraordinar al filialei, o rezoluţie pentru susţinerea lui Liviu Dragnea, în continuare, ca preşedinte al PSD. Totodată, PSD Dolj îi susţine pe Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu pentru funcţiile de vicepreşedinte.

Urmărește
2233 afișări
Imaginea articolului Liviu Dragnea,  Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu primesc susţinerea PSD Dolj pentru şefia partidului

Rezoluţie pentru susţinerea lui Liviu Dragnea, adoptată de PSD Dolj

Cei prezenţi în sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, la congresul extraordinar al PSD Dolj, au votat, sâmbătă, în unanimitate pentru susţinerea în continuare a lui Liviu Dragnea, ca preşedinte, pentru rezultatele obţinute la ultimele alegeri parlamentare şi pentru ”îndeplinirea obiectivelor asumate prin programul de guvernare”.

Printr-o altă rezoluţie, social-democraţii din Dolj şi-au anunţat, tot în unanimitate, susţinerea, la congresul PSD din 10 martie, pentru candidaţii pe următoarele funcţii de conducere: preşedinte executiv - Marian Neacşu, vicepreşedinţi - Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu.

Alte rezoluţii adoptate au fost susţinerea de către PSD Dolj a proiectului privind reabilitarea Colegiului "Caro I" din Craiova şi a constituirii unui spital regional.

Totodată, PSD Dolj susţine construirea drumului expres Craiova-Piteşti, aflat în procedura de achiziţie publică.

175 de PSD-işti vor susţine rezoluţiile la următorul Comitet Executiv Naţional al partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici