- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (22.08.2012, 18:44)
- Catalin Lupasteanu , Valentin Anghel ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Liviu Dragnea: Nu am fost citat la DNA. Mă voi duce dacă mă cheamă pentru că am votat
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că nu a fost citat de anchetatorii anticorupţie, până în prezent, în vreun dosar privind referendumul din 29 iulie, precizând că se va duce la DNA dacă va fi chemat de procurori pentru că a votat.
Urmărește
281 afișări
Liviu Dragnea (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Întrebat dacă, în cazul în care va fi citat, se va prezenta în faţa anchetatorilor, Dragnea a răspuns afirmativ, arătând că va da curs unei posibile astfel de cereri.
"Nu pot să mă duc la DNA de capul meu. Dacă trebuie să fiu chemat la DNA că am mers la vot, sigur, o să-mi asum lucrul ăsta, dar pentru altceva nu văd de ce să fiu chemat", a spus secretarul general al PSD, la ieşirea de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), unde au avut loc discuţii despre rectificare, dar şi despre funcţionarea şi finanţarea administraţiei publice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, tot miercuri, răspunzând unei întrebări privind o posibilă audierea a sa la DNA în cazul referendumului, că aceasta este "o poveste de adormit copiii", pentru că nu există niciun motiv pentru a fi cercetat, dar dacă va fi citat, se va prezenta.
Oprişan a venit la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, pentru a participa la discuţiile cu conducerea MAI şi cu premierul Victor Ponta.
El a precizat însă că, dacă va fi chemat de procurorii DNA, va da curs invitaţiei.
Preşedintele CJ Vrancea a mai spus că nu era nevoie ca procurorii să bată din poartă în poartă, ci era suficient să facă verificări la sediile parchetelor.
Procurorii DNA fac verificări în mai multe localităţi din Vrancea, unde la referendum s-a înregistrat o prezenţă la vot chiar şi de 250 la sută.
Anchetatorii au făcut, miercuri, verificări în localitatea vrânceană Lepşa, unde la referendum s-a înregistrat o prezenţă la vot de 250 la sută, autorităţile locale susţinând că acest lucru a fost posibil întrucât este vorba de o zonă turistică, aici fiind construite peste o mie de case de vacanţă.
Săptămâna trecută, procurorii au făcut verificări şi în localitatea vrânceană Suraia, oamenii fiind chestionaţi cu privire la desfăşurarea referendumului, după ce au fost depuse sesizări în acest sens.
Verificările s-au desfăşurat pe durata mai multor zile, primarul din Suraia, Vasile Grosu, declarând că oameni s-au plâns de "acţiunile abuzive" ale procurorilor.
În 16 august, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arată că sunt înregistrate peste 500 de dosare penale privind desfăşurarea referendumului, unele din ele sunt la DNA, iar în aceste cauze nu sunt cercetate persoanele care au votat şi nu este verificat modul în care cetăţenii au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale.
Procurorul general a declarat, miercuri, că din cele peste 500 de plângeri privind referendumul, mai mult de jumătate privesc împiedicarea votului sau mita electrală, precizând că a anunţat de la începutul anului că "statistica Parchetului va expoda" în cazul dosarelor privind infracţiuni la vot.
Potrivit lui Kovesi, din cele peste 500 de plângeri penale privind referendumul, în 50 de dosare este vorba de împiedicarea dreptului de a vota, iar în 297 sunt cercetate fapte de mită electorală, respectiv darea de bunuri sau bani pentru a vota sau a nu vota.
Codruţa Kovesi a spus că în dosarele de la Parchet privind referendumul nu sunt cercetaţi cetăţeni pentru că au votat, nici pentru modul în care au votat, ei nefiind întrebaţi de anchetatori în ce fel şi-au exercitat dreptul la vot.
Kovesi a subliniat că procurorii nu pot fi acuzaţi că cercetează oamenii care au participat la vot, pentru că în egală măsură sunt anchetate şi cazuri de împiedicare a exercitării dreptului de vot.
Procurorul general a ţinut să precizeze că sunt persoane care au votat atât pe listele electorale permanente, cât şi pe cele suplimentare, într-o secţie fiind câte patru pagini pe care apare aceeaşi semnătură sau CNP-uri dublate.
"Este normal ca o persoană care apare pe mai multe liste să fie întrebată dacă a votat sau nu a votat", a adăugat Kovesi.
Ea a mai spus că sunt cetăţeni care apar pe listele electorale şi sunt audiaţi în calitate de martori, mulţi spunând că nu s-au prezentat la vot sau că semnătura nu le aparţine, deşi apare pe trei-patru liste.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe