„Dezaprob categoric votul din Comisia Juridică de la Senat prin care au fost adoptate amendamentele privind graţierea faptelor de corupţie. Am spus tot timpul şi îmi menţin punctul de vedere că nu susţin graţierea infracţiunilor de corupţie. Înţeleg că raportul final nu a fost încheiat. Voi avea o discuţie cu membrii PSD din Comisie pentru ca forma finală a raportului să nu conţină aceste amendamente”, a transmis, miercuri seară, liderul PSD, Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook.
Şi premierul Sorin Grindeanu a scris pe pagina de Facebook că Executivul susţine legea graţierii în forma propusă, iar amendamentele de miercuri privind graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Guvernului.
”Am mai spus-o şi o repet: Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia Juridică a Senatului, referitor la graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Executivului”, a scris premierul Sorin Grindeanu pe Facebook.
Comisia juridică din Senat a votat, miercuri, un amendament la Legea graţierii, potrivit căruia persoanele condamnate pentru luare sau dare de mită şi trafic sau cumpărare de influenţă vor fi graţiate, senatorul PMP Traian Băsescu pledând pentru un vot favorabil.
Reprezentantul PNL, senatorul Daniel Fenechiu, a precizat că liberalii nu vor susţine un amendament privind graţierea niciunei fapte de corupţie. O poziţie similară a avut şi reprezentantul USR, George Dircă.
Supus la vot, amendamentul a fost aprobat cu cinci voturi ”pentru” şi trei ”împotrivă”, respectiv cei din PNL, USR şi UDMR.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Suceava, că este neplăcut surprins de decizia din Comisia Juridică.
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI – Alina Gorghiu, replică la Raluca Turcan: Nu ai voie să spui că partidul este praf, să jigneşti membrii PNL
Citeşte şi: Marian Vanghelie: Am denunţat DNA şi procurorul la toate instituţiile internaţionale abilitate
Citeşte şi: Grindeanu se distanţează de decizia privind graţierea faptelor de corupţie: Guvernul susţine legea graţierii în forma iniţială. Amendamentele de azi nu au susţinere / Iohannis se declară ”neplăcut surprins”
Citeşte şi: Raluca Turcan: Iau în considerare o candidatură la nivel naţional, la Convenţia PNL din 17 iunie
Citeşte şi: Comisia de Regulament a Camerei Deputaţilor a abrogat obligativitatea CVORUMULUI la comisii. Reprezentanţii USR: E absolut aberant
Citeşte şi: Iohannis, după ce a preşedintele a fost exclus din procedura de numire a conducerii autorităţii în comunicaţii: OUG privind ANCOM seamănă cu OUG 13
Citeşte şi: Preşedintele Iohannis, despre comisia privind alegerile din 2009: Nu cred că asta e prioritatea
Citeşte şi: Premierul Sorin Grindeanu, intervenţie medicală la Spitalul Militar. Purtător de cuvânt: ”Singura recomandare a fost evitarea, pentru câteva zile, a expunerii la factorii de mediu”