Liviu Dragnea RESPINGE acuzaţiile că s-ar comporta ca un „dictator” în partid: Organizaţiile mă susţin

Liderul PSD Liviu Dragnea a comentat, miercuri, acuzaţiile că ar lua decizii de unul singur şi că s-ar comporta ca un „dictator”, el arătând că toate organizaţiile judeţene şi-au exprimat prin vot deschis susţinerea faţă de persoana sa, iar partidul este „foarte deschis” şi „funcţionează”.

Urmărește
1092 afișări
Imaginea articolului Liviu Dragnea RESPINGE acuzaţiile că s-ar comporta ca un „dictator” în partid: Organizaţiile mă susţin

Liviu Dragnea, despre acuzaţia că s-ar comporta ca un „dictator” în partid: Organizaţiile mă susţin (Imagine: Alexandru Dobre/ mediafax foto)

„Eu cred că am luat deciziile cu consultare largă atât în Comitetul Executiv Naţional, cât şi în grupurile parlamentare. Dar nu am înţeles că sunt dictator, am înţeles că le-am luat pe persoană fizică”, a răspuns Dragnea, ironic, solicitat să comenteze acuzaţiile că ar fi „dictator.

„Partidul este foarte deschis, funcţionează. Nu cred că e o opinie generală în partid, dimpotrivă. Am văzut că, aşa, într-un stil dictatorial şi pe persoană fizică, toate organizaţiile judeţene şi-au exprimat prin vot deschis, în unanimitate, susţinerea pentru Guvern şi pentru mine”, a adăugat liderul PSD.

El a arătat că nu îl supără aceste critici, arătând că ele sunt „foarte sănătoase”.

„Suntem totuşi după un an bun pentru partid în care au fost rezultate la alegerile locale bunicele, la alegerile parlamentare – bunicele. S-a reuşit cu greu să fim primul partid, singurul care a achitat sediul de partid. Suntem la guvernare, avem 85% dintre parlamentari noi”, a adăugat Dragnea.

Liviu Dragnea, despre criticile lui Ponta: Ce să facă partidul, să plecăm toţi? Rămâne avionul gol

Liderul PSD Liviu Dragnea l-a ironizat, miercuri, pe fostul preşedinte al social-democraţilor, Victor Ponta, arătând că acesta este „foarte relevant” ca mesaj pentru partid, dar întrebându-se retoric dacă nu va rămâne avionul gol în situaţia în care ar pleca toţi.

Întrebat dacă nu mai este Ponta relevant ca mesaj pentru partid, Dragnea a răspuns ironic: „Este foarte relevant. Numai că ce trebuie să facă partidul? Să plecăm toţi? Rămâne avionul gol”.

Dragnea a ironizat astfel o declaraţie recentă a lui Ponta, care a susţinut că guvernul Grindeanu este un avion care are la manşă patru piloţi: premierul, preşedintele Iohannis, preşedintele PSD Liviu Dragnea şi ”Sistemul”.

Pe de altă parte, Dragnea a spus că a discutat cu Ponta despre preluarea de către acesta a preşedinţiei Delegaţiei române la OSCE.

„Am discutat cu dumnealui lucrul ăsta. Este o delegaţie importantă şi un post foarte important pentru România. Eu i-am propus această variantă şi a fost de acord cu ea”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă Ponta îl va critica de la OSCE, Dragnea a răspuns: „Nu am de unde să ştiu asta, noi nu negociem asta. Fiecare mă poate critica de oriunde. Pe sistemul ăsta de comunicare modern, te poate critica oricine de oriunde”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici