”Mi-a spus că nu mai poate merge înainte în acest război pe care nu-l poate duce”, a relatat Dragnea, precizând că a intenţionat să meagă înainte cu Shhaideh în pofida refuzului preşedintelui Klaus Iohannis, dar că s-a răzgândit după discuţia avută cu aceasta marţi noaptea.
El a subliniat că Shhaideh ”a muncit foarte mult pentru această ţară”, dar că după nominalizare a primit foarte multe ameninţări cu moartea.
”Le este frică să iasă din casă”, a susţinut liderul PSD, îndemnând-o pe Shhaideh să dea mai multe detalii la un post de televiziune.
”Varianta cu doamna Sevil Shhaide…le-am spus colegilor mei şi vă spun şi dvs. Eu asta am avut în minte până azi noapte, când am avut o discuţie cu doamna Sevil Shhaide care mi-a spus şi sper să găsească puterea ca astăzi sau mâine să meargă la un post de televiziune şi să spună despre aceste lucruri. Exact începând după anunţul preşedintelui de ieri a început să primească foarte multe mesaje de ameninţare cu moartea. Şi ea, şi soţul ei, şi copii. Se află într-o situaţie în care le este frică să iasă din casă. Şi vorbim de un cetăţean român, un om născut şi crescut în această ţară şi un foarte bun român şi un om care pentru acestă ţară a muncit foarte mult şi a adus foarte multe beneficii. Şi mi-a spus că nu mai poate merge înainte în acest război pe care nu-l poate duce”, a susţinut liderul PSD.
El a arătat că ”demnitatea unui om a fost călcată în picioare” şi ”siguranţa unei familii este pusă într-un mare pericol”.
”Mai devreme sau mai târziu, e posibil chiar mai devreme, cei care au tranşat şi au întreţinut această campanie trebuie să dea socoteală şi vor da socoteală. În aceste condiţii nu mai putem menţine propunerea iniţială cu toate că îmi pare rău. Românii şi România ar fi putut să vadă ce prestaţie putea avea acest om, prestaţia pe care a avut-o la Ministerul Dezvoltării şi pe care toată administraţia din România o ştie şi cetăţenii din toate localităţile o simt, chiar dacă nu a fost numele ei sau al meu pe acele proiecte mai mici sau mai mari, care fac viaţa mai bună”, a concluzionat social-democratul.
Citeşte şi: BIOGRAFIE: Sorin Grindeanu, propus prim-ministru al României, a absolvit informatica, a fost membru în Comisia de control a SRI şi este preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş
Citeşte şi: BREAKING NEWS Sorin Grindeanu este noua propunere PSD-ALDE pentru funcţia de premier / Prima declaraţie a lui Grindeanu: Rugăminte către Dragnea
Citeşte şi: Modificarea legii anti-fumat: USR a făcut apel la dreptul la sănătate, PNL la dreptul la fericire
Citeşte şi: VIDEO Sebastian Ghiţă, într-o înregistrare difuzată la România TV după dispariţia sa: „Pe Kovesi am cunoscut-o în sediile SRI. La unele din întâlniri erau prezenţi doar generalul Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi un şef al staţiei CIA din România”