Liviu Lucian Mazilu, lider al senatorilor PSD, în locul lui Şerban Nicolae

CEx informal de miercuri a decis ca senatorul de Mehedinţi şi vicelider al grupului senatorilor PSD, Liviu Lucian Mazilu, să fie deocamdată lider de grup, în locul lui Şerban Nicolae, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

Urmărește
1098 afișări
Imaginea articolului Liviu Lucian Mazilu, lider al senatorilor PSD, în locul lui Şerban Nicolae

Liviu Lucian Mazilu, lider al senatorilor PSD, în locul lui Şerban Nicolae -surse

La decizia ca Şerban Nicolae să nu mai fie lider al grupului PSD la Senat au fost şi şase voturi împotrivă şi două abţineri, au precizat sursele citate. De asemenea, la hotărârea în CEx ca primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă să fie suspendat timp de şase luni din PSD au fost şi două abţineri.

Social-democraţii au mai decis, miercuri, ca trezorier al PSD, după plecarea din funcţie a lui Mircea Drăghici, să fie Ştefan Mihu, senator PSD de Constanţa. Potrivit CV-ului, din 2004 ar fi preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) - filiala Constanţa.

A fost demarat şi auditul financiar pe care l-a propus Viorica Dăncilă, la scurt timp după condamnarea lui Liviu Dragnea. Auditul este unul extern, făcut de o firmă, iar din primele date bugetul PSD „arată rău”, au explicat sursele menţionate.

La Comitetul Executiv de miercuri, preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici le-a spus colegilor că cifrele indică undeva la 11 miliarde deficit previzionat şi trebuie să facă rost de 7 miliarde. Au fost discuţii şi despre banii care vor fi daţi autorităţilor locale, o sumă de 2 miliarde, la nivel naţional.

„Eugen Teodorovici vrea să distribuie banii conform încasărilor. Dacă Bucureşti a încasat mult, primeşte mult, dacă nu primeşte puţin. Aici a luat cuvânt Marian Oprişan şi a spus că nu este în regulă şi a cerut o discuţie într-un cadru legal. Va fi o discuţie pe tema aceasta”, au spus surse din PSD, pentru MEDIAFAX.

Totodată, a fost propusă şi o restructurare administrativă, pentru a vedea ce este de făcut cu surplusul angajaţilor din sistemul public.

„Sunt de exemplu 1.400 de angajaţi la Ministerul Fondurilor Europene şi nu accesăm bani europeni. Să fie daţi bani acolo unde există o valoare adăugată sau e generator de venit”, au explicat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Despre subiect Eugen Teodorovici a afirmat, marţi la Antena 3, că poate unele ministere sunt supradimensionate. El a oferit exemplul Ministerului Economiei, condus de Niculae Bădălău, cu mii de companii în subordine, care nu îşi justifică prezenta în economie, unele cu un singur angajat şi care „atârnă de ani de zile”.

O altă temă a CEx de miercuri a vizat două autostrăzi. PSD vrea să decidă în a construi una dintre autostrăzi, social-democraţii având de ales între autostrăzile Iaşi-Târgu Neamţ şi Comarnic-Braşov. De asemenea, PSD vrea transforme proiectele în unele de infrastructură critică, pentru a le putea face mai repede, prin licitaţii.

„Acestea două ar putea şi să aleagă una dintre ele pe care să o facă cap-coadă, cum a spus premierul”, au completat sursele PSD.

Un alt subiect a fost cel al remanierii, iar Viorica Dăncilă va veni, în două săptămâni, cu propuneri de remaniere. Va fi o remaniere extinsă, au explicat sursele menţionate.

Preşedintele PSD a cerut, în CEx, să îi fie propuşi secretari de stat pentru Ministerul Justiţiei, pentru că nu găseşte persoane pe care să le numească. La Ministerul Justiţiei sunt două posturi de secretar de stat disponibile. Ultimul secretar de stat de la MJ eliberat din funcţie, la cerere, de către premier a fost Mariana Moţ, potrivit unei decizii publicate în MO.

Referitor la remaniere, preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici a declarat, marţi, că ar fi indicat să fie cât mai rapidă a Guvernului, precizând că se poate merge cu ambele variante, atât remaniere, cât şi restructurarea Executivului în Parlament.

La următoarea şedinţă a CEx va fi stabilit preşedintele Consiliului Naţional, după ce Mihai Fifor a devenit secretar general al PSD, au mai spus sursele citate.

Totodată, PSD a demarat patru sondaje de opinie, unele vizând şi prezidenţiabilul partidului. Într-unul dintre sondaje a fost introdusă şi Viorica Dăncilă pentru prezidenţiabil, au conchis sursele social-democrate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici