Adrian Iorgulescu spune că DNA anchetează modul în care Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) a derulat un program de achiziţie publică din 2005, neexistând nicio anchetă deschisă pe numele său în acest caz.
"Este o gargară de prost gust şi consider că toate acuzaţiile sunt nefondate şi ridicole. Nu sunt anchetat eu. Nu am fost niciodată la DNA. Este evident că o încercare a Laviniei Şandru de a se face cunoscută şi auzită, ea şi partidul ei, format din doi oameni. Este o manevră pur electorală prin care încearcă să câştige atenţia cuiva. Din păcate, este în total dezacord cu realitatea", a spus Iorgulescu.
Ministrul Culturii susţine că programul de achiziţie publică pentru promovarea imaginii României în Uniunea Europeană, la care se face referire, se derulează anual de Ministerul Culturii şi Ministerul Afacerilor Externe, iar sesiunea din 2005 a fost deja controlată de Curtea de Conturi în 2006, fără a fi descoperite ilegalităţi.
"Programul la care face referire a fost verificat în 2006 de Curtea de Conturi, a făcut obiectul unei anchete şi la sfârşitul lui 2007, tot din partea Curţii de Conturi. S-a făcut un nou raport, care în momentul de faţă este spre finalizare. Ceea ce mi se pare absolut penibil este de ce nu întreabă nimeni Ministerul Afacerilor Externe dacă s-au primit sau trimis aceste pachete. Pentru că eu am două sau trei adrese care confirmă că aceste pachete s-au trimis şi s-au primit de către destinatari", a mai spus Iorgulescu.
Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat, 4 decembrie, pentru MEDIAFAX, că instituţia nu are înregistrat un dosar penal în care să fie vizat ministrul Culturii Adrian Iorgulescu. În schimb, procurorii anticorupţie au confirmat că verifică modul în care s-a derulat un program de achiziţie publică de către Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) prin care a fost promovată imaginea României în state membre ale UE.
Vicepreşedintele PIN Lavinia Şandru a cerut, marţi, DNA, să-i solicite preşedintelui Traian Băsescu să îl suspende din funcţie pe ministrul Culturii, liberalul Adrian Iorgulescu, susţinând că acesta este al nouălea "ministru penal" al Guvernului Tăriceanu.