Prima pagină » Politic » USR şi-a ales liderii de grup în noua sesiune parlamentară

USR şi-a ales liderii de grup în noua sesiune parlamentară

Cristina Prună va fi liderul grupului deputaţilor USR, iar Adrian Weiner va fi lider al grupului USR din Senat, a anunţat preşedintele partidului, Dan Barna, precizând că prioritară pentru formaţiune va fi iniţiativa „Fără penali”.
USR şi-a ales liderii de grup în noua sesiune parlamentară

„Începem o nouă sesiune parlamnetară. Vă prezint noii colegi care vor fi liderii de grup. La Camera Deputaţilor va fi Cristina Prună, iar secretarul USR în BP va fi Silviu Dehelean. La Senat avem lider de grup de Adrian Weiner şi secretar pe Silvia Dinică”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna, luni, la Parlament.

Dan Barna a prezentat şi priorităţile legislative pentru noua sesiune parlamentară.

„Ca şi priorităţi, bineînţeles, iniţiativa „Fără penali”. Ea a fost blocată de Liviu Dragnea într-un copiator, aceasta este cruda realitatea. În Biroul permanent deja am ridicat problema, domnul Dragnea a zis să discutăm cu noul Biroul permanent. Deci după ce vom avea plenul de astăzi. E prioritatea ca „Fără penali” să ajungă la CCR şi apoi să ajungă în dezbaterea parlamentară pentru a ajunge la acel referendum. Săptâmâna viitoare USR va depune un proiect pentru votul electronic. Lupta împotriva corupţiei va rămâne o prioritate”, a explicat Barna.

Sesiunea parlamentară a început luni. Adoptarea bugetului este prioritară pentru PSD-ALDE la început de sesiune, în timp ce Opoziţia a anunţat că va ataca bugetul la CCR şi va depune moţiuni simple împotriva mai multor miniştri.