- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (20.11.2017, 21:28)
- Cătălina Mănoiu
Ludovic Orban: Avem semnale din ce în ce mai serioase că PSD şi ALDE pun la cale suspendarea preşedintelui
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că are semnale din ce în ce mai serioase să PSD-ALDE vor să îl suspende pe preşedintele Klaus Iohannis pentru ca „mâna dreaptă a lui Dragnea, Tăriceanu” să preia interimatul şi să promulge modificările la legile justiţiei.
Urmărește
5934 afișări
Ludovic Orban: Avem semnale din ce în ce mai serioase că PSD şi ALDE pun la cale suspendarea preşedintelui
„Avem semnale din ce în ce mai serioase că din dorinţa disperată de a-i salva pe Dragnea, pe Tăriceanu şi pe alţi lideri PSD de consecinţele faptelor lor, majoritatea găunoasă PSD-ALDE pune la cale procedura de suspendare a preşedintelui Iohannis. Obiectivul precis de preluare a interimatului de către mâna stângă a lui Dragnea, domnul Tăriceanu, atfel încât să dea o lovitură împotriva justiţiei, care nu le-a ieşit nici prin ordonanţa 13, nici prin pachetul de legi pe care a bătut toba ministrul Justiţiei, Toader”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
PNL se teme că PSD-ALDE este „în stare de orice” ca să forţeze procedurile care să le permită să schimbe din funcţie procurorii şefi şi să-şi promulge modificările la legile justiţiei.
Invitat să precizeze care sunt semnalele primite, Orban a răspuns că „numai cine nu vrea să le vadă nu le vede”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Crin Antonescu, despre o dezbatere cu Călin Georgescu: Eu vreau ocazia unei dezbateri cu orice candidat
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
„Nu că a afirmat Pleşoianu (Liviu Pleşoianu - n.red.). Rezoluţia PSD, toate atitudinile care construiesc o motivaţie pentru un astfel de demers. Disperarea lui Dragnea şi a lui Tăriceanu a atins puncte critice şi sunt în stare de orice aproape nu le mai pasă de mersul firesc şi normal al democraţiei din România. PNL îi avertizează pe aceşti lideri rupţi de realitate să se potolească şi să renunţe la orice fel de demers care să afecteze imaginea României, democraţia din România şi să afecteze independenţa justiţiei”, a spus liderul PNL.
Citeşte şi: Senatul a adoptat tacit legea privind ONG-urile, iniţiată de Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu
Citeşte şi: Senatul a respins proiectul care interzicea condamnaţilor să candideze la funcţia de preşedinte
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe