Ludovic Orban: Dragnea, într-un gest suprem de laşitate, şi-a delegat atribuţiile soţiei consilierului său
This browser does not support the video element.
„Liviu Dragnea nu numai că nu a convocat sesiunea extraordinară, săptămâna trecută, ci astăzi, într-un gest suprem de laşitate şi de lipsă de responsabilitate, a delegat atribuţiile către doamna Mihălcescu, soţia consilierului său, Horia Mihălcescu. Ea a fost delegată fără ca solicitarea sesiunii extraordinare să fie finalizată de preşedintele Camerei Deputaţilor. Sigur că reprezentanţii noştri solicită convocarea sesiunii extraordinare de către preşedinte, iar apoi biroul preşedintelui să aprobe”, a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al partidului, care a a avut loc luni la Parlament.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat, luni, atribuţiile, către Carmen Ileana Mihălcescu, vicepreşedintele forului parlamentar, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.
„DECIZIE privind delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor. În temeiul art. 34 şi 35 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Camerei Deputaţilor emite prezenta decizie. Articol unic – În data de 20 august 2018, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de doamna deputat Carmen Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Nicolae-Liviu Dragnea”, se arată în decizia publicată luni în Monitorul Oficial.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor nu a luat nicio decizie în legătură cu solicitarea PNL, USR şi PMP privind convocarea forului parlamentar într-o sesiune extraordinară. Formaţiunile din Opoziţie au cerut să fie dezbătută marţi în plen o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan. Motivul invocat în şedinţa Biroului permanent a fost că parte din semnăturile deputaţilor partidelor de Opoziţie ar fi fost diferite de semnăturile prezente pe alte acte din Parlament.
„Solicitarea liderilor grupurilor parlamentare ale PNL, USR şi PMP privind convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară” a fost singurul punct care a figurat pe ordinea de zi de luni a şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
PNL, PMP şi USR au depus pe 14 august la Camera Deputaţilor solicitarea de convocare a unei sesiuni extraordinare în perioada 20-24 august.
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, forul legislativ se poate întruni în sesiuni extraordinare la cererea Preşedintelui României, a Biroului permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor. Convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară se face de către preşedintele acesteia.