Ludovic Orban: PSD şi PDL nu vor rupe protocolul

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, joi, la Constanţa, că nu crede că PSD şi PDL vor încheia colaborarea după europarlamentare pentru că cele două formaţiuni politice "nu se simt bine decât atunci când sunt la Putere".

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban: PSD şi PDL nu vor rupe protocolul

Ludovic Orban: PSD şi PDL nu vor rupe protocolul (Imagine: Mediafax Foto)

"Toată parodia asta cu ei care se ceartă cu Geoană, un lider de mucava al Opoziţiei, nu o mai crede nimeni. Părerea mea este că nu o să iasă de la guvernare, pentru că amândoi au interes să stea la Putere împreună deoarece nu ştiu decât un singur lucru: să folosească puterea pentru a intimida oamenii, să guverneze prin frică, prin şantaj, prin hoţie, prin folosirea unor pârghii de constrângere a oamenilor. Oamenii ăştia nu se simt bine decât la Putere, pentru că numai la Putere le merge bine", a declarat Orban, într-o conferinţă de presă.

Liderul liberal consideră că o criză guvernamentă, apărută prin retragerea social-democraţilor de la guvernare, nu va avantaja nici PDL, nici PSD.

"O criză guvernamentală dezavantajează şi pe Băsescu şi PDL şi PSD-ul şi pe Geoană. Dacă PSD-ul trece în opoziţie, cred că Geoană o să plece de la conducerea Partidului Social Democrat în maxim o lună. Singurul lucru care-l ţine în viaţă este că le-a dat de păpică la baronii judeţeni şi baronii locali, atâta puţină câte le-a dat", a spus prim-vicepreşedintele PNL.

La rândul său, senatorul PNL Puiu Haşotti, prezent la conferinţa de presă, a afirmat că nici el nu crede că PSD-ul sau PDL pleacă de la guvernare după alegerile europarlamentare, dar că după alegerile prezidenţiale, una din cele două formaţiuni politice va fi dată afată de la guvernare.

"Nimeni nu va pleca de la guvernare. V-am mai spus şi cu altă ocazie, câinele nu pleacă de la măcelărie, şobolanul nu pleacă de la siloz şi nici un partid, mai ales PSD şi PDL, nu pleacă de la guvernare. Numai că după alegerile prezidenţiale vom avea un alt Guvern. Nu mă întrebaţi ce fel de guvern, pentru că nu vreau să fac acum predicţii, nu vreau să anticipez. Vom avea un alt Guvern, dar nimeni nu va pleca de la guvernare, va fi dat afară cineva, veţi vedea cine", a spus Puiu Haşotti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici