Prima pagină » Politic » Ludovic Orban se va întâlni, la Zagreb, cu Ursula von der Leyen şi Donald Tusk

Ludovic Orban se va întâlni, la Zagreb, cu Ursula von der Leyen şi Donald Tusk

Ludovic Orban se află miercuri şi joi la Zagreb, unde va avea loc Congresul Partidului Popular European (PPE). Premierul va avea întrevederi cu preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.
Ludovic Orban se va întâlni, la Zagreb, cu Ursula von der Leyen şi Donald Tusk
Ana Petrescu
20 nov. 2019, 10:17, Politic

Potrivit programului transmis de Guvern, prim-ministrul va avea o întrevedere cu premierul Irlandei, Leo Varadkar, de la 15.25, ora locală. De la 15.45 se va întâlni cu Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al PPE, de la 17.00 cu Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene, iar de la ora 17.45 cu preşedintele ales al CE Ursula von der Leyen.

Tot miercuri, de la 18.30, ora locală, Ludovic Orban va avea o scurtă întrevedere şi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, iar de 18.45 cu Alexander Dobrindt, Preşedintele Grupului Parlamentar CSU în Parlamentul Germaniei.

Şeful Executivului român se va vedea şi cu omologul elen, Kyriakos Mitsotakis, de la ora 19.00, iar de la 19.30 cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Joi, premierul român urmează să aibă o întrevedere cu Joseph Daul, preşedintele PPE, de la 7.30, apoi cu Manfred Weber, preşedintele grupului PPE în Parlamentul European, de la 8.15.

De la 9.20, Ludovic Orban va avea o întrevedere cu premierul Croaţiei Andrej Plenkovic. Vor fi discuţii tete-a-tete, întâlniri în plenul delegaţilor şi declaraţii de presă.

Pentru ora 10.30, premierul român are programată o întâlnire cu Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, iar de la 11.00 cu Maia Sandu, preşedinte al Partidului Acţiune şi Solidaritate.

Nu în ultimul rând, Ludovic Orban se va vedea şi cu Pablo Casadio, preşedintele Partido Popular Spania, de la ora 11.30.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri şi joi, la Congresul PPE organizat la Zagreb, în Croaţia, unde vor fi aleşi preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul general al formaţiunii. Printre candidaţii la funcţia de vicepreşedinte al PPE este şi europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.