Luminiţa Odobescu a avut convorbire telefonică cu omologul turc, Hakan Fidan

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a discutat la telefon cu omologul turc, Hakan Fidan, despre înfiinţarea unui Consiliu de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România-Turcia, în perioada următoare.

Urmărește
305 afișări
Imaginea articolului Luminiţa Odobescu a avut convorbire telefonică cu omologul turc, Hakan Fidan

Luminiţa Odobescu a avut convorbire telefonică cu omologul turc, Hakan Fidan

„Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 7 iulie 2023, o convorbire telefonică cu omologul turc, Hakan Fidan. Cu acest prilej, demnitarul român a reafirmat interesul României pentru consolidarea relaţiei bilaterale româno-turce, bazate pe dialog politic consistent şi o cooperare solidă într-o gamă largă de domenii sectoriale, reliefând importanţa deosebită a Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Turcia. Subliniind premisele excelente ale colaborării, cei doi miniştri au discutat direcţiile de acţiune avute în vedere în perioada următoare pentru consolidarea dimensiunii strategice a cooperării, cu accent pe înfiinţarea unui Consiliu de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România-Turcia – platformă de dialog la nivel înalt, axată pe domenii strategice de interes comun, care ar urma să fie lansată în perioada următoare”. potrivit unui comunicat de presă.

MAE arată că „întrevederea a prilejuit şi un schimb de opinii privind evoluţiile de securitate din regiune, generate de războiul dus de Rusia din Ucraina, în perspectiva Summitului NATO de la Vilnius”.

„De asemenea, şefa diplomaţiei române a exprimat interes pentru continuarea dialogului pe subiecte de securitate în format trilateral România – Polonia – Turcia, această platformă fiind deosebit de utilă în actualul context de securitate”, se menţionează în finalul comunicatului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici