Terenul era transmis din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, în proprietatea privată a oraşului Teiuş.
„Apreciem că Legea privind transmiterea unei părţi dintr-un teren situat în oraşul Teiuş, din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba în proprietatea privată a oraşului Teiuş şi pentru modificarea Legii nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.ˮ – S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.
În concluzie, considerăm că soluţia legislativă criticată – ce face abstracţie de jurisprudenţa constituţională în materia transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică şi a interdicţiei de a reglementa prin legi cu caracter individual – a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi cel al Curţii Constituţionale.
În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea privind transmiterea unei părţi dintr-un teren situat în oraşul Teiuş, din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba, în proprietatea privată a oraşului Teiuş şi pentru modificarea Legii nr. 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.ˮ – S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba este neconstituţională în ansamblul său”, se arată în sesizare.