Macovei: Când e vizată, clasa politică vrea să schimbe legi, instituţii. Mate Andras atacă ANI la Curtea Constituţională

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că există o permanentă încercare a clasei politice, când e vizată, să modifice legi şi să desfiinţeze instituţii, dându-l exemplu pe deputatul UDMR Mate Andras care, anchetat de ANI, a atacat la Curtea Constituţională această instituţie.

Urmărește
142 afișări
Imaginea articolului Macovei: Când e vizată, clasa politică vrea să schimbe legi, instituţii. Mate Andras atacă ANI la Curtea Constituţională

Monica Macovei (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"Un deputat care este verificat de ANI, Mate Andras, care şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar şi a atacat la Curtea Constituţional instituţia ANI. Există o încercare permanentă a clasei politice atunci când e vizată să modifice legile, să desfiinţeze acele instituţii. La fel s-a întâmplat şi în cazul CNSAS", a afirmat Macovei.

Ea s-a referit şi la amendamentele făcute de reprezentanţi ai UDMR, care ar fi vrut să desfiinţeze infracţiunea de conflict de interese şi să modifice definiţia funcţionarilor publici, argumentând că un parlamentar sau un ministru nu poate comite o infracţiune de luare de mită.

Monica Macovei a mai spus că a propus modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor pentru ca imunităţile parlamentarilor să fie reduse la opiniile politice, arătând că votul la ridicarea imunităţii trebuie să fie dat în 24 sau 48 de ore, trebuie să fie public. De asemenea, Macovei a spus că parlamentarii tebuie să nu se uite pe probe, ci doar să se asigure că acestea există.

În opinia lui Macovei, Constituţia trebuie modificată la paragraful în care prezumă averile. Ea a arătat că, în acest moment, averile sunt confiscate doar dacă s-a dovedit o infracţiune prin condamnare penală definitivă şi numai valoarea contestată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici