Macovei: Dosarele de înaltă corupţie de pe rolul ICCJ se amână de ani de zile. Ce face CSM?

Europarlamentarul PDL Monica Macovei spune, într-o postare pe blog referitoare la Raportul CE privind MCV, că dosarele de înaltă corupţie de pe rolul Înaltei Curţi de Justiţie se amână de ani de zile şi se întreabă în acest context "ce face CSM".

Urmărește
274 afișări
Imaginea articolului Macovei: Dosarele de înaltă corupţie de pe rolul ICCJ se amână de ani de zile. Ce face CSM?

Macovei: Dosarele de înaltă corupţie de pe rolul ICCJ se amână de ani de zile. Ce face CSM? (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Comisia Europeană a făcut astăzi public raportul de monitorizare pe justiţie şi anticorupţie în cadrul Mecansimului de Cooperare şi Verificare (MCV). Mă refer acum numai la cazurile de corupţie înaltă, căci aici este testul justiţiei. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este premiată pentru că a continuat în mod convingător anchetarea cazurilor de corupţie la nivel înalt. Avem şi un număr mai mare de condamnări în instanţă, este dat şi un exemplu care arată că se poate judeca repede, cu şedinţe de judecată săptămânale şi soluţie în 6 luni într-un caz de corupţie. Dar marea problemă şi critică este amânarea dosarelor cu politicieni inculpaţi aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Multe din dosarele cu inculpaţi politicieni aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost amânate cu anii, existând pericolul concret şi imediat ca aceste cazuri să fie închise din cauza împlinirii termenelor de prescripţie a răspunderii penale. Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit demult să aplice sancţiuni severe, dar CSM este şi el în topul criticilor, între altele, exact pentru ineficienţa (chiar lipsa) măsurilor de răspundere disciplinară faţă de magistraţi", scrie Macovei.

Potrivit europarlamentarului PDL, fost ministru al Justiţiei, aceste critici sunt repetate de Comisie, "pe bună dreptate", dar de fiecare dată după un astfel de raport "CSM nu a spus nimic consistent, ci a avut reacţii superficiale, de tipul o să facem un raport la raportul Comisiei … sancţionarea magistraţilor care au contribuit şi contribuie la prescripţia răspunderii penale în cazurile de înaltă corupţie la care se referă raportul ar fi un bun început de acţiune".

"Rezultatele luptei împotriva corupţiei sunt subminate şi de problemele legate de neconfiscarea averilor ilicite. Hotărârile judecătoreşti şi legislaţia provoacă dificultăţi în confiscarea averilor ilicite. În practică, observă Comisia, doar bunurile care sunt consecinţa directă a unei infracţiuni pot fi confiscate, deşi, de multe ori, nici acelea prin transferul de proprietate către terţi. Astfel de averi ilicite scapă cu totul controlului judiciar", mai spune ea.

Monica Macovei consideră că subiectul confiscării averilor, inclusiv al modificării Constituţiei, trebuie să fie repetat până la rezolvare.

Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul privind progresele înregistrate de justiţia din România. Documentul recomandă ca România să dovedească un istoric de decizii de management în sistemul judiciar adoptate în mod transparent şi obiectiv, inclusiv prin sistemul de promovare la ICCJ, solicită măsuri pentru intrarea în vigoare a noului Cod Civil şi cere României rezultate în anchetele vizând spălarea banilor şi lege pentru confiscarea extinsă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici