Macovei: Fac tot ce pot pentru eliminarea caracterului prezumat licit al dobândirii averii

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a declarat, luni, că face tot ceea ce poate pentru ca, în contextul modificării Constituţiei, să fie eliminată prevederea privind caracterul prezumat licit al dobândirii averii.

Urmărește
19 afișări

"Fac tot ceea ce pot ca acum, când modificăm Constituţia, să eliminăm caracterul prezumat licit al dobândirii averii", a declarat Macovei, la o conferinţă de presă susţinută alături de secretarul de stat în Ministerul german de Interne, Ole Schroder.

Macovei a făcut acest comentariu în contextul în care îi explica oficialului german că România are, din 2005, procurori independenţi. Ea a specificat că se referă la Direcţia naţională Anticorupţie (DNA), "care anchetează pe oricine, din orice partid".

"Avem probleme cu instanţele de judecată, pentru că sunt dosare cu politicieni care de ani de zile nu se judecă şi se amână", a spus Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, care a lăudat în schimb activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Macovei a mai spus că în cei 20 de ani care au trecut de la Revoluţie "tranziţia a creat o clasă politică de pradă - elitele prădătoare". Ea a adăugat că a fost vorba despre o perioadă în care "s-au trecut sume foarte mari de la stat către privat", iar în paralel a existat un sistem de aplicare a legii şi de reacţie a instituţiei foarte slab precum şi o legislaţie slabă, săracă aflată mereu în schimbare".

Macovei a mai spus că problemele cele mai mari sunt legate de accesul la banii publici, subiect legat de corupţia politică.

Fostul ministru al Justiţiei a mai spus că va trebui făcut public conţinutul marilor contracte a companiilor de stat. "Trebuie transparenţă în tot ce înseamnă achiziţii publice. Toate contractele trebuie publicate, mă refer la companiile cu capital de stat, la acele faimoase contracte din energie. Trebuie rezolvat şi cadastrul. Este o problemă care ţine şi de corupţie şi de fondurile structurale şi de capacitatea noastră de a le absorbi", a mai spus Macovei.

Macovei a fost aleasă, duminică, vicepreşedinte al PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici