Europarlamentarul Monica Macovei şi-a prezentat, la Arad, moţiunea „Reformiştii”, într-o sală a Consiliului Judeţean, fiind însoţită de liderul judeţean al PDL, Gheorghe Seculici, şi de Adrian Papahagi.
În sală au fost prezente peste o sută de persoane, Seculici afirmând că estimează că au participat 70 la sută dintre cei 175 de delegaţi arădeni la Convenţia Naţională a PDL.
De la prezentarea moţiunii lui Macovei a lipsit Gheorghe Falcă, primar al municipiului Arad, care este plecat din ţară.
În faţa delegaţilor, Monica Macovei a reluat criticile la adresa actualei conduceri a PDL, despre care spune că nu face suficientă opoziţie faţă de USL.
„Astăzi nu există opoziţie din partea conducerii PDL. Avem o opoziţie exclusiv tovărăşească, cu declaraţii de dragoste către PNL. Vreau o opoziţie reală, agresivă în sensul bun, indicând tot ce face rău, abuziv şi împotriva intereselor României USL”, a spus Macovei.
Ea a afirmat că a luat decizia de a candida încă din luna decembrie, după alegerile generale, după ce a văzut că „la un scor de 16 la sută preşedintele partidului nu şi-a dat demisia”.
„E un gest care nu arată responsabilitate, onoare, care nu-ţi dă încredere că această conducere ne duce pe un drum mai bun”, a spus Macovei.
Candidatul la şefia PDL a promis că, dacă va câştiga, va reforma partidul pentru ca filialele să aibă independenţă în decizii.
„De ani de zile s-a creat o ruptură între baza partidului şi conducere. Eu aş vrea să-i consult periodic pe membrii simpli, să-i întreb dacă fac bine unele lucruri. Vreau independenţă pentru filiale. Ele sunt ca o familie, trebuie să fie lăsate să-şi ia deciziile, să-şi stabilească şefii. Să nu se intervină de la BPN sau din conducerea partidului”, a spus Macovei.
Ea a promis că oamenii vor fi promovaţi în partid şi în funcţiile publice „pe bază de merit”.
„Clientelismul politic este unul dintre motivele pentru care electoratul ne-a trimis în opoziţie”, a spus Monica Macovei.
Europarlamentarul a reluat ideea că partidul trebuie să-şi stabilească „imediat” după alegerile interne un candidat la Preşedinţia României, afirmând că ar porni în acest demers de la consultarea membrilor PDL.
La rândul său, Adrian Papahagi a felicitat „cea mai performantă filială PDL din ţară”, cea a judeţului Arad, şi a spus că, „dacă va câştiga actualul preşedinte al PDL (Vasile Blaga – n.r.), mulţi aflaţi de partea cealaltă se gândesc că vor fi exluşi, schimbaţi sau persecutaţi”.