MAE activează Celula de criză pentru a acorda asistenţă consulară românilor din Gaza

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a decis activarea de urgenţă a Celulei de criză la nivelul MAE pentru acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români din Fâşia Gaza, informează MAE, precizând, totodată, că vor fi trimise echipe consulare în zonă.

Urmărește
482 afișări
Imaginea articolului MAE activează Celula de criză pentru a acorda asistenţă consulară românilor din Gaza

MAE activează Celula de criză pentru a acorda asistenţă consulară românilor din Gaza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată în contextul recentelor evoluţii de securitate din zonă.

Acordarea de asistenţă consulară implică inclusiv eventuale plecări ale cetăţenilor români din Fâşia Gaza, care este, de câteva zile, ţinta unor raiduri aeriene israeliene în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 64 de palestinieni, inclusiv civili.

Membrii Celulei de criză, reprezentanţi MAE şi ai instituţiilor competente în domeniu monitorizează situaţia din zonă, sunt în contact permanent cu autorităţile locale şi efectuează toate demersurile pentru coordonarea activităţilor la faţa locului, precizează ministerul, adăugând că în această acţiune sunt implicate toate misiunile diplomatice şi consulare ale României din zonă.

Ministerul de Externe mai informează că, suplimentar, din Centrala MAE s-a decis trimiterea unor echipe consulare dotate cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare pentru cetăţenii români aflaţi în Fâşia Gaza.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a deschis o linie telefonică gratuită - TelVerde, care funcţionează în regim de permanenţă, pentru a veni în sprijinul familiilor din România ale cetăţenilor români aflaţi în Fâşia Gaza.

Numărul de telefon 0800800407 este apelabil doar din România şi va fi valabil pe toată durata activării Celulei de criză.

De asemenea, MAE precizează că români aflaţi în zonă pot apela telefoanele de urgenţă ale misiunilor României la Tel Aviv şi Ramallah.

În Fâşia Gaza trăiesc circa 250 de cetăţeni români, în mare parte femei.

La 8 iulie, MAE a ridicat nivelul de alertă de călătorie pentru Israel şi Teritoriile Palestiniene, recomandând evitarea călătoriilor în zonă, în afara celor strict necesare.

Ministerul Afacerilor Externe cere cetăţenilor români aflaţi în prezent în Israel şi Teritoriile Palestiniene sau care se îndreaptă deja către aceste destinaţii să îşi anunţe prezenţa la misiunile diplomatice din zonă.

Răpirea şi uciderea, la 12 iunie, a trei studenţi israelieni în Cisiordania atribuită de Israel Hamasului, urmată de asasinarea unui tânăr palestinian ars de viu la Ierusalim de către tineri extremişti de dreapta evrei a declanşat un nou ciclu de violenţe în regiune. Potrivit AFP, aceste violenţe sunt cele mai grave de la ofensiva israeliană împotriva Fâşiei Gaza la sfârşitul lui 2012, al cărei obiectiv era de a pune capăt tirurilor de rachete.

Operaţiunea aeriană israeliană lansată de trei zile împotriva Hamas a provocat cel puţin 64 de morţi, inclusiv civili.

Aviaţia israeliană a vizat peste 300 de ţinte în Fâşia Gaza împotriva Hamas, în cursul nopţii de miercuri spre joi, ca răspuns la continuarea tirurilor de rachetă lansate înspre Israel, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, relatează AFP.

"Am vizat 322 de ţinte în timpul nopţii în Gaza, ridicând la 750 numărul total al ţintelor Hamas lovite de armată de la începutul operaţiunii "Limită de protecţie", a anunţat Peter Lerner, un purtător de cuvânt al armatei.

Potrivit lui, au fost lovite instalaţii de lansare de rachete, tuneluri şi posturi de comandă ale Hamas.

"Continuăm operaţiunea pentru a pune presiune pe Hamas", a precizat el, afirmând că "o operaţiune terestră este o opţiune potenţială".

"Au fost convocaţi peste 20.000 de militari în rezervă, dar un atac terestru va fi ultima opţiune, doar dacă vom considera că este necesar", a adăugat el.

Armata a anunţat că opt rachete au fost lansate din Fâşia Gaza către Israel în cursul nopţii, în timp ce numărul lor total se ridică la aproape 300 de la începutul operaţiunii militare israeliene.

Hamas, care controlează din punct de vedere al securităţii Fâşia Gaza, ar deţine aproximativ 10.000 de rachete în enclava palestiniană, potrivit armatei israeliene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici