- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MAE: Creditul ministrului, menţionat în declaraţia pentru 2007, în cea pentru 2008 e înscris greşit
Creditul de 109.000 de euro al ministrului Teodor Baconschi este menţionat în declaraţia de avere pentru 2007, iar în documentul aferent anului 2008 împrumutul este înscris greşit dintr-o eroare "tehnică de redactare", precizează MAE, fără a face referiri la declaraţia din decembrie 2009.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
"Declaraţia de avere pentru anul 2007, dată la eliberarea din funcţie şi disponibilă pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, conţine la rubrica specifică menţiunea creditului ipotecar, rezultând clar perioada împrumutului (20 de ani), precum şi suma împrumutată", explică MAE într-o precizare difuzată luni seară, făcând trimitere la site-ul Preşedinţiei, pe care este publicată declaraţia de avere a actualului ministru de la data eliberării din funcţia de consilier prezidenţial.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
În documentul postat pe site-ul Preşedinţiei nu se scrie, referitor la acest credit, că este legat de ANL.
"În declaraţia de avere corespunzătoare anului 2008, disponibilă pe site-ul MAE, se poate vedea că acest credit a fost iniţial menţionat (într-o rubrică greşită - punctul 2, pagina 3) şi dintr-o greşeală tehnică de redactare nu a fost inclus la rubrica V. Creditul ipotecar este compus din 98.000 de euro pentru construcţie locuinţă şi 11.000 euro credit pentru nevoi personale, ceea ce face un total de 109.000 de euro", mai precizează MAE, referindu-se la o declaraţie de avere datată iunie 2009.
Noua declaraţie de avere a ministrului de Externe, Teodor Baconschi, postată pe site-ul Guvernului, arată că acesta are un credit ANL din 2007 în valoare de 109.000 de euro, informaţie care nu apărea însă în precedentul document, semnat în decembrie 2009, la instalarea în funcţie.
Cu excepţia menţiunii referitoare la creditul ANL luat de la BRD, declaraţia de avere a ministrului Baconschi este neschimbată comparativ cu cea din decembrie. Astfel, el are un apartament în Bucureşti, trei tablouri cu o valoare totală sub 20.000 de euro şi două conturi bancare a căror valoare cumulată este 30.000 de euro, dar nu deţine terenuri, vile sau vreun autoturism.
Baconschi are, potrivit declaraţiei sale de avere, un apartament de 97 de metri în Bucureşti, achiziţionat în baza legii 112 în anul 1997.
Ministrul nu are însă terenuri, vreo casă de vacanţă sau maşină.
În schimb, Baconschi a scris în declaraţia sa de avere că deţine un desen în tuş semnat Marcel Iancu, a cărui valoare este de aproximativ 5.000 de euro, anul dobândirii fiind 1917.
De asemenea, ministrul mai are două tablouri semnate Horia Damian, şi achiziţionate în 2008 şi 2009, a căror valoare cumulată este de 13.000 de euro.
Teodor Baconschi are de asemenea două conturi bancare. Unul dintre acestea, cu o valoare la zi de 9.500 de euro, a fost deschis la Paris, în 2007, la Banca Societe General. În România, ministrul are un cont de economii la BRD deschis în 2006 şi cu o valoare la zi de 21.000 de euro.
Ministrul mai notează în declaraţia sa de avere că a obţinut lunar un salariu de 3.520 de euro în calitatea sa de şef de misiune diplomatică a României la Paris. Ministrul a mai obţinut 1.100 de euro chirie pentru apartamentul său.
De asemenea, ministrul a trecut în declaraţia de avere că a mai obţinut 2.000 de euro drepturi de autor în timp ce soţia sa, Marina Baconschi, a obţinut onorarii pentru emisiuni realizate pentru Radio România Cultural.
Premierul Emil Boc a semnat la sfârşitul lunii ianuarie o decizie de atribuire lui Teodor Baconschi a unui apartament cu titlu de locuinţă de protocol, administrat de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), într-un imobil aflat pe Şoseaua Kiseleff nr.24.
La acea dată, MAE preciza că apartamentul repartizat de RA-APPS ministrului Baconschi, va fi folosit ca spaţiu protocolar pentru a găzdui acţiuni de protocol şi de reprezentare în interesul României.
MAE preciza că, potrivit cutumei internaţionale, ministrul Afacerilor Externe găzduieşte evenimente, formale sau informale, la care are ca invitaţi diverşi demnitari, omologi străini sau ambasadori acreditaţi la Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO