MAE: Lavrov i-a promis lui Diaconescu demersuri pentru reunirea Comisiei privind Tezaurul
MAE regretă că Rusia nu a informat corespunzător despre obligaţiile bilaterale referitoare la problemele ce decurg din istoria comună, adăugând că, la Moscova, ministrul de Externe Serghei Lavrov i-a promis omologului român demersuri pentru organizarea unei noi sesiuni a Comisiei privind Tezaurul.
MAE: Lavrov i-a promis lui Diaconescu demersuri pentru reunirea Comisiei privind Tezaurul (Imagine: Mediafax Foto)
MAE îşi exprimă regretul pentru faptul că partea rusă nu a informat în mod corespunzător cu privire la obligaţiile bilaterale referitoare la problemele ce decurg din istoria comună, atrăgând atenţia că, în realitate, există două comisii distincte din perspectiva statutului şi a obiectului de activitate care se ocupă de problematicile ce decurg din istoria relaţiilor bilaterale.
"Pe de o parte, este o Comisie Comună, de interes public, învestită cu autoritate, constituită din specialişti în diverse domenii, pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului românesc. Aceasta a fost înfiinţată potrivit Declaraţiei Comune a miniştrilor afacerilor externe ai României şi Federaţiei Ruse, semnată la Moscova, la 4 iulie 2003, odată cu Tratatul politic bilateral. Tema referitoare la Tezaurul românesc este menţionată expres în textul Declaraţiei", expplică MAE, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Ministerul reaminteşte că Declaraţia Comună a fost ratificată de Parlamentul României împreună cu Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia Rusă, semnat de preşedinţii celor două state la aceeaşi dată, prin Legea 24 din 3 martie 2004.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Potrivit înţelegerilor celor două părţi, Comisia comună analizează, în prezent, problematica Tezaurului României, aceasta fiind prima chestiune aflată în discuţia membrilor Comisiei, potrivit deciziei acestora.
MAE precizează de asemenea că "în cadrul întâlnirii din 27 februarie, de la Moscova, dintre miniştrii afacerilor externe ai României şi Federaţiei Ruse, ministrul român al afacerilor externe a adresat omologului rus rugămintea de a transmite un semnal politic pentru organizarea unei noi reuniuni a Comisiei care gestionează inclusiv problematica Tezaurului românesc".
"Şeful diplomaţiei ruse a răspuns că îl va contacta pe co-preşedintele rus al Comisiei, pentru a da curs solicitării României de convocare a unei noi sesiuni a acestui organism", explică MAE.
Potrivit Ministerului, la nivel academic, mai funcţionează o comisie româno-rusă de istorie, condusă de reprezentanţii academiilor din cele două state, care constituie un forum de dialog cu privire la istoria relaţiilor româno-ruse în ansamblul lor.
"De altfel, retrocedarea bunurilor culturale este o obligaţie internaţională a Federaţiei Ruse, aflată şi în atenţia Consiliului Europei. Astfel, Opinia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 193/1996, redactată la momentul admiterii acestui stat în Consiliul Europei, menţionează necesitatea negocierii solicitărilor de returnare a proprietăţilor culturale cu statele europene, pe baze ad hoc în funcţie de tipurile de proprietate (arhive, opere de artă, clădiri etc.) şi de deţinători (de tip public, privat sau instituţional)", conchide MAE.
Reacţia Ministerului de Externe, vine după ce purtătorul de cuvânt al MAE rus, Andrei Nesterenko, a declarat, joi, că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, nu a discutat cu omologul său român, Cristian Diaconescu, despre reluarea negocierilor privind returnarea tezaurului românesc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO