MAE organizează un forum economic cu state arabe, pentru care va plăti 300.000 de lei
MAE va plăti din bugetul alocat peste 300.000 de lei pentru a organiza, în perioada 8-10 martie, Forumul Economic Consiliul de Cooperare al Golfului-România, Oportunităţi de Afaceri în Europa Centrală şi de Sud-Est, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.
Acest eveniment are ca obiectiv "identificarea metodelor menite a asigura prezenţa românească directă în ţările membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului şi atragerea investiţiilor din aceste state, mai puţin afectate de criza economică mondială". România urmăreşte prin acest eveniment şi eventuale cooperări şi investiţii pe terţe pieţe, cu accent pe economiile emergente, zone în care finanţările CCG sunt substanţiale.
"Cheltuielile aferente pregătirii, închirierii a şase autoturisme de reprezentare cu şofer pentru patru zile fiecare şi realizării manifestărilor, în cuantum de 308.000 RON se asigură din Bugetul aprobat MAE pe anul 2011", se arată în proiectul de act normativ potrivit căruia este de asemenea posibilă completarea sumei cu bani atraşi din donaţii şi sponsorizări.
Vor fi organizate evenimente şi în continuarea acestui forum, unul dintre ele urmând să aibă loc la Riyadh, în luna decembrie şi un altul tot la Bucureşti, în mai 2012.
Nota de fundamentare a proiectului legislativ arată că "în timp ce relaţiile politice ale României cu toate statele arabe sunt foarte bune, cele economice sunt, încă, modeste".
"Se poate aprecia faptul că România nu a valorificat, la capacitatea reală, potenţialul economic şi financiar al acestor state", se mai arată în nota de fundamentare, în care se subliniază, de asemenea, că "România se bucură de un capital de simpatie deosebit în rândul statelor arabe, proces facilitat şi de numărul mare de studenţi arabi care au absolvit diferite institute de învăţământ superior în România şi care sunt, în prezent, în posturi importante în structurile guvernamentale, de afaceri sau în plan social în ţările de origine".
Statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) sunt Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman şi Qatar.
MAE organizează evenimentul în colaborare cu Ministerul Economiei şi cu Secretariatul Consiliului de Cooperare al Golfului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO