MAE salută adoptarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării

MAE salută adoptarea, vineri, de către Consiliul European, a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), ministrul Teodor Baconschi precizând că "se trece la etapa decisivă, de punere în practică a tuturor ideilor, proiectelor şi iniţiativelor care au angajat, politic şi tehnic, ţările dunărene".

Urmărește
6 afișări

Potrivit unui comunicat al MAE, această iniţiativă româno-austriacă, lansată în 2008, reprezintă "un model inovativ de cooperare la nivel macro-regional şi implementează noul concept de coeziune teritorială inclus în Tratatul de la Lisabona".

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a evidenţiat că "succesul acestui proiect european se datorează modului în care statele implicate au reuşit să colaboreze şi să ducă la bun sfârşit un demers care poate fi baza unei colaborări de durată, în beneficiul cetăţeanului european şi cu implicarea autorităţilor regionale, locale, societăţii civile şi a mediului academic şi de afaceri", se arată în comunicat.

Baconschi a menţionat că decizia a fost luată ca urmare a unui amplu proces de consultări politice şi dezbateri publice.

"Odată cu adoptarea de către Consiliul European a SUERD, se trece la etapa decisivă, de punere în practică a tuturor ideilor, proiectelor şi iniţiativelor, care au angajat, politic şi tehnic, ţările dunărene şi care vor da substanţă şi valoare proiectului european al Strategiei dunărene, care trebuie să fie o strategie durabilă, verde, bazată pe noi tehnologii, pe inovare şi care să ducă la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor europeni", a declarat şeful diplomaţiei române.

În iunie 2009, Consiliul European a aprobat iniţiativa privind Strategia Dunării ca pe un proiect european şi a solicitat Comisiei Europene elaborarea unei Strategii până la sfârşitul anului 2010. În ianuarie 2010, Comisia Europeană a iniţiat un proces de consultare publică pe tema Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. Summit-ul la nivel înalt de la Bucureşti din 8 noiembrie 2010 a reprezentat momentul dezbaterii finale pe tema viitoarei Strategii dunărene. Reuniunea s-a finalizat cu adoptarea unei Declaraţii politice care reflecta angajamentul şi sprijinul politic al statelor riverane pentru viitoarea Strategie UE pentru Regiunea Dunării. Acesta a precedat adoptarea, la data de 8 decembrie 2010, a două documente cadru: Planul de Acţiune şi Comunicarea Comisiei Europene asupra Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

În 3 februarie 2011, comisarul european pentru politici regionale, Johannes Hahn, a făcut anunţul oficial cu privire la repartizarea domeniilor prioritare din cadrul SUERD, fiecare dintre statele riverane primind responsabilitatea coordonării unor domenii prioritare. României i-au fost atribuite domeniile prioritare: transport (partea de navigabilitate - împreună cu Austria), promovarea culturii şi turismului (împreună cu Bulgaria), managementul riscurilor de mediu (împreună cu Ungaria).

"Prin crearea la 30 martie 2011 a Forumului naţional pentru implementarea Strategiei Dunării, România a arătat că este pregătită să treacă la noua fază a acestui proiect, preşedinţia fiind asigurată de către ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi. Forumul include reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, mediului universitar şi academic, mediului privat, societăţii civile", se mai arată în comunicatul MAE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici