MAE: Speculaţiile privind un vot al României la ONU pe tema statului palestinian sunt premature

MAE analizează formele şi implicaţiile "proiectatului demers palestinian" de a solicita la ONU statut de stat membru cu drepturi depline pentru Palestina, dar "speculaţiile privind poziţia de vot a României în eventualitatea introducerii unui proiect de rezoluţie ONU pe această temă sunt premature".

6 afișări

Ministerul de Externe precizează că a luat notă de decizia conducerii palestiniene de a solicita la ONU statutul de stat membru cu drepturi depline pentru statul Palestina.

MAE menţionează că analizează în prezent formele pe care le poate lua proiectatul demers palestinian şi implicaţiile acestuia. "În condiţiile în care acest demers nu s-a concretizat, speculaţiile privind poziţia de vot a României în eventualitatea introducerii unui proiect de rezoluţie ONU pe această temă sunt premature", explică MAE.

Reacţia MAE vine după ce cotidianul Jerusalem Post a scris, citând surse, că România nu va sprijini recunoaşterea statului palestian la ONU, în septembrie.

"România consideră că reluarea negocierilor este cea mai bună linie de acţiune pentru obţinerea soluţiei celor două state, care să convieţuiască în pace şi securitate. Numai o soluţie negociată între părţi poate fi implementată pe teren şi poate reprezenta o bază solidă pentru o pace durabilă şi cuprinzătoare. Eforturile internaţionale se concentrează pe sprijinirea reluării negocierilor. Participăm activ la consultările din cadrul UE pe această temă. Sperăm că reuniunea din această lună a Cvartetului va deschide calea reluării negocierilor directe israeliano-palestiniene", subliniază MAE.

Poziţia Ministerului de Externe reia, practic, declaraţiile făcute de premierul Emil Boc, miercuri, la finalul întâlnirii cu prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu.

"Am avut un schimb de opinii şi în ceea ce priveşte perspectivele evoluţiilor din regiunea Orientul Mijlociu. În sprijinul poziţiei constante pe care România a avut-o întotdeauna în problema procesului de pace în Orientul Mijlociu, am reafirmat susţinerea ţării noastre potrivit căreia soluţia negociată între părţi, fără soluţii unilaterale, este singura de natură să asigure baze reale şi solide pentru pace durabilă. Am subliniat necesitatea reluării cât mai curând posibil a negocierilor directe între părţi", a spus Boc.

La rândul său, premierul israelian a arătat, miercuri, la Bucureşti, că este important ca "democraţia să fie instaurată" în Orientul Mijlociu.

"Există multe obstacole în regiune, multe provocări, Iran, Hezbollah. Am discutat despre situaţia care a apărut în regiune, despre pace şi posibilitatea de a menţine pacea. Este important să se instaureze democraţia şi credem că este important ca să fie întrebată România. Sperăm cu toţii ca această primăvară arabă să meargă spre democraţie, iar în România ştiu că aveţi destule probleme, dar succesul, libertatea nu au venit fără a plăti un anumit preţ. Un fel de viaţă superior nu poate veni fără libertate, iar popoarele din Orientul Mijlociu se uită la voi unde eraţi şi unde aţi ajuns, şi cred că puteţi fi un model pentru relaţiile pe care le avem în Orientul Mijlociu, pentru o cale demnă de urmat", a spus Natanyahu, în conferinţa de presă susţinută împreună cu premierul Emil Boc.

Netanyahu s-a aflat în vizită la Bucureşti, la invitaţia omologului român, aceasta fiind prima vizită a unui şef al Guvernului israelian din ultimii 20 de ani.

Jerusalem Post nota, în ediţia din 10 iunie, că premierul israelian, Benjamin Netanyahu, are programate vizite în România şi Bulgaria, în cadrul unei campanii diplomatice împotriva demersurilor de recunoaştere la ONU a unui stat palestinian.

Ulterior, el va vizita şi Polonia şi Ungaria, cele patru ţări foste comuniste fiind considerate unii dintre cei mai fermi aliaţi ai Israelului în Europa, potrivit sursei citate.

Polonia şi Ungaria se numără printre cele 18 ţări (dintre care şapte membre UE) care au votat alături de Israel în 2009 împotriva rezoluţiei Adunării Generale ONU de adoptare a raportului Goldstone privind operaţiunea din Gaza, în timp ce România şi Bulgaria s-au abţinut de la vot, alături de alte 13 state membre UE.

Surse diplomatice au afirmat că Israelul încearcă să formeze la ONU o "minoritate critică" de 60 de ţări democratice care să voteze împotriva recunoaşterii statului palestinian, conform aceleiaşi surse.

Votul Adunării Generale ONU privind recunoaşterea unui stat palestinian este programat pentru sesiunea din septembrie.

Între timp, la Bucureşti, în perioada 7-17 iulie, Campania europeană pentru recunoaşterea Statului Palestina organizează o acţiune de strângere de semnături de la cetăţenii Uniunii Europene pe o petiţie adresată guvernelor statelor Uniunii, Comisiei Europene şi Parlamentului European, în vederea recunoaşterii statului Palestina la sesiunea din septembrie 2011 a AG ONU.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici