Prima pagină » Politic » Mai multe persoane au murit în Yemen şi Arabia Saudită în urma unor atacuri între cele două ţări

Mai multe persoane au murit în Yemen şi Arabia Saudită în urma unor atacuri între cele două ţări

Mai multe persoane au murit în Yemen şi Arabia Saudită în urma unor atacuri între cele două ţări

Trei persoane au fost ucise în Yemen într-un raid al coaliţiei conduse de Riad, în timp ce două persoane au murit în Arabia Saudită într-un atac cu proiectile bănuiţi fiind rebelii Houthi din Yemen. Din 2014, Yemenul se află în război civil, pe de o parte fiind rebelii Houthi susţinuţi de Iran care luptă împotriva guvenului recunoscut internaţional, care este sprijinit de coaliţia militară condusă de Arabia Saudită, potrivit Al Jazeera.

Apărarea civilă din Arabia Saudită a declarat sâmbătă că două persoane, un saudit şi un yemenit, au murit şi alte şapte persoane au fost rănite într-un atac cu proiectile asupra oraşului Jazan, aflat în sudul regatului, la graniţa cu Yemenul. “Un proiectil militar a căzut într-un magazin comercial de pe strada principală, soldându-se cu doi morţi” se arată într-un comunicat oficial.

În Yemen, medicii au declarat că trei persoane au fost ucise şi alte şase au fost rănite în raidurile aeriene ale coaliţiei asupra oraşului Ajama, un oraş la nord-vest de capitala controlată de rebeli, Sanaa. “Trei civili, inclusiv un copil şi o femeie, au murit, iar alţi şase au fost răniţi” au declarat medicii.

Atacul marchează o escaladare a războiului civil de lungă durată din Yemen. Raidurile aeriene ale coaliţiei militare conduse de Arabia Saudită au vizat Sanaa vineri, lovind o tabără militară din apropierea centrului oraşului, a informat presa saudită. Presa Houthi a spus că atacurile au lovit un cartier populat, distrugând case.

Conflictul militar a izbucnit în 2014.

Războiul a început în 2014, când rebelii Houthi au ocupat capitala Sanaa şi o mare parte din nordul ţării. Câteva luni mai târziu, coaliţia condusă de Arabia Saudită, susţinută de SUA, a intervenit pentru a-i răsturna pe rebeli şi a restabili guvernul recunoscut internaţional.

Războiul a ajuns într-un impas şi a dat naştere unui mare dezastru umanitar. Pe tot parcursul conflictului, rebelii Houthi au organizat mai mult atacuri cu drone şi au tras rachete spre aeroporturi, instalaţii petroliere şi baze militare din Arabia Saudită.

În Yemen, raidurile coaliţiei au atras critici internaţionale pentru că au lovit ţinte non-militare, cum ar fi spitalele din cea mai săracă naţiune a lumii arabe. Războiul civil din Yemen a ucis aproximativ 130.000 de oameni, inlcusiv mii de civili.