Mai mulţi deputaţi i-au reproşat lui Ponta că i-a chemat degeaba la Parlament

Mai mulţi deputaţi PSD i-au reproşat, luni, la şedinţa de grup, lui Victor Ponta că au fost convocaţi degeaba în sesiunea extraordinară, din moment ce conducerea partidului i-a anunţat să nu se prezinte la şedinţa de plen în care se discuta Legea ANI.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi deputaţi i-au reproşat lui Ponta că i-a chemat degeaba la Parlament

Mai mulţi deputaţi i-au reproşat lui Ponta că i-a chemat degeaba la Parlament (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Surse din grupul PSD din Camera Deputaţilor au declarat pentru MEDIAFAX că o parte dintre deputaţi şi-au exprimat nemulţumirea, la şedinţa de grup, faţă de decizia luată la amiază de conducerea partidului, de neparticipare la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor.

Conducerea PSD a decis, cu puţin timp înaintea începerii şedinţei de plen a Camerei, ca deputaţii social-democraţi să nu participe la şedinţă, argumentul invocat fiind că pe ordinea de zi figurează doar Legea ANI.

Decizia a fost comunicată deputaţilor prin intermediul viceliderului grupului Aura Vasile, însă explicaţiile au întârziat, întrucât conducerea PSD era în şedinţă la sediul central, acolo unde comunicaţiile telefonice erau bruiate.

Sursele citate au arătat că, spre sfârşitul şedinţei de grup a deputaţilor PSD, preşedintele Victor Ponta a intrat în sală, pentru a le explica decizia luată de BPN.

Aceleaşi surse au relatat că o parte a deputaţilor i-au reproşat lui Ponta că nu au fost anunţaţi din timp că nu vor participa la plen, pentru a nu veni degeaba la Bucureşti.

Florentin Gust, Florin Iordache, Vasile Bleotu şi Eugen Bejinariu i-au reproşat lui Ponta lipsa de consecvenţă, ei argumentând că Ponta declara, în urmă cu câteva săptămâni, că PSD va vota Legea ANI în orice formă, pentru a nu fi acuzat că se opune adoptării.

Vicepreşedintele comisiei juridice, Florin Iordache, i-a reproşat lui Ponta, potrivit aceloraşi surse, faptul că decizia luată luni de PSD este contradictorie după ce deputaţii social-democraţi din comisia juridică au votat, săptămâna trecută, în unanimitate, pentru propunerile de modificare a Legii ANI.

Sursele citate au arătat că Ponta le-a spus deputaţilor PSD că el nu face decât să îi apere pe social-democraţi de eventualele anchete ANI.

"Dacă vreţi, întrăm în sală (de plen - n.r.) şi votăm, dar apoi să nu veniţi la mine când vă anchetează ANI. Trebuie să îmi fac datoria şi să protejez pesediştii", a spus Ponta, potrivit surselor menţionate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici