Mai mulţi lideri PSD au criticat moţiunea simplă a PNL

Mai mulţi lideri ai PSD au criticat, miercuri, în Biroul Permanent Naţional, moţiunea simplă pe Transporturi depusă de PNL, considerând-o strict un joc de imagine.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi lideri PSD au criticat moţiunea simplă a PNL

Mai mulţi lideri PSD au criticat, miercuri, în BPN, moţiunea simplă a PNL (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Surse din PSD au declarat pentru MEDIAFAX că o mare parte a liderilor partidului au criticat în şedinţa BPN demersul liberalilor de a depune o moţiune simplă pe Transporturi.

Cei care au luat poziţie anti-PNL au afirmat, potrivit surselor citate, că moţiunea PNL este determinată doar de raţiuni de imagine, fiind mai mult un răspuns la criticile pe care ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, le-a formulat împotriva lui Relu Fenechiu şi Ludovic Orban la dezbaterea moţiunii de cenzură.

"Au fost foarte mulţi, aproape un curent majoritar, care au considerat moţiunea PNL inportună şi au spus că liberalii dau dovadă de făţărnicie. Ei vor să votăm moţiunea lor, bazându-se pe faptul că nu avem cum să nu votăm împotriva lui Berceanu, dar în teritoriu ne iau de fraieri şi rup alianţele cu noi, mergând împreună cu PDL", au arătat aceleaşi surse.

Potrivit acestora, liderii PSD s-au plâns de "duplicitatea" liberalilor, invocând exemplele recente din Baia Mare, Vâlcea şi Buzău, unde PNL a preferat să facă alianţe, în consiliile locale, cu PDL.

"Această moţiune este de fapt o răfuială politică între membrii Alianţei D.A., egali în furt. Nu cred că ne poate da nouă lecţii Adomniţei despre educaţie, când el a distrus un sistem, nu ne poate da nouă lecţii despre sănătate Nicolăescu, când el a pus sănătatea pe butuci. Iar acum vine Orban să ne vorbească de transporturi, când el nu a făcut nimic în plus faţă de Berceanu? Ei ne dau nouă lecţii despre colaborarea în opoziţie, iar în teritoriu fură la un loc cu PDL?", a afirmat unul dintre vicepreşedinţii PSD.

Sursele citate au mai arătat că membrii BPN vor decide lunea viitoare cum vor reacţiona deputaţii social-democraţi la moţiunea simplă a PNL.

O variantă luată în calcul ar fi, în condiţiile în care PSD nu poate să nu ia atitudine împotriva lui Radu Berceanu, ca deputaţii care vor interveni la microfon să critice atât mandatul actualului ministru PDL, cât şi pe cel al precedesorului liberal, Ludovic Orban.

Moţiunea simplă a PNL, depusă miercuri la Camera Deputaţilor, nu a fost semnată de niciun deputat PSD.

Liberalii cer demisia ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, în moţiunea simplă intitulată "Ministrul anti-transporturi şi pro-furt", depusă, miercuri, la Camera Deputaţilor.

Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a depus, miercuri, în plen, moţiunea simplă pe tema Transporturilor, semnată de 52 de deputaţi liberali, preşedintele acestui for legislativ, Roberta Anastase, apreciind că moţiunea îndeplineşte prevederile regulamentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici