Maia Sandu, întâlnire la Bruxelles cu Laura Kövesi: Republica Moldova vrea să colaboreze cu Parchetul European

Publicat: 17 01. 2021, 21:39
Actualizat: 17 01. 2021, 21:41

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat pe Facebook că a avut o întâlnire cu procurorul şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kövesi.

Discuţia a avut loc la Bruxelles, iar liderul Republicii Moldova a spus că vrea să colaboreze cu instituţia europeană pentru a impulsiona reformele din sistemul juridic.

„Am avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu Laura Codruţa Kövesi, Procuror-şef al Parchetului European. Am discutat despre nevoia de a impulsiona reformele din sistemul justiţiei în Republica Moldova.De asemenea, ne-am manifestat interesul reciproc de a stabili o relaţie de colaborare între Parchetul European şi instituţiile de combatere a corupţiei din Republica Moldova. Este un prim pas pentru a iniţia şi a desfăşura activităţi comune în ceea ce priveşte combaterea contrabandei şi a spălării de bani”, scrie în mesajul postat pe Facebook de Maia Sandu.