Maior: Deşi a câştigat teritorial, Rusia a pierdut Soft power, ceea ce e grav pentru interesele ei

Publicat: 11 09. 2014, 10:02
Actualizat: 16 03. 2017, 15:37

Potrivit lui Maior, modelul ideal de putere la nivel global va fi întotdeauna o combinaţie între Soft power şi Hard power, el precizând că SUA nu sunt doar o expresie de Soft power, ci şi au la bază o structură de forţă militară şi de informaţii foarte puternică.

„Din păcate, dacă insişti prea mult pe una dintre dimensiuni, de exemplu pe cea «hard», ajungi într-o marginalizare în sistemul de valori internaţional, care se bazează, totuşi, pe drept internaţional, pe nişte principii minimale acceptate de comunitatea internaţională”, a spus Maior.

Potrivit directorului SRI, din acest punct de vedere Rusia a pierdut o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea internaţională, ceea ce este grav pentru interesele Rusiei pe termen mediu şi lung.

„Rusia a pierdut, deşi a câştigat teritorial, în câteva zile, prin expansiunea în Crimeea, (…) a pierdut în aceleaşi zile o acumulare de Soft power care ar fi putut să o ajute mult mai pregnant în manifestarea sa în sistemul internaţional. Ceea ce este, cred, grav pentru interesele pe termen mediu şi lung ale Rusiei”, a spus Maior.

El a subliniat că atunci când pierzi „atât de masiv din legitimitate prin acţiunile tale unilaterale, este foarte greu să-ţi reconstruieşti acea legitimitate fără diplomaţie, fără acumulare din nou de Soft power şi fără a da înapoi în ceea ce priveşte acţiunile unilaterale de tip militar, geopolitic care doresc achiziţionarea de teritorii”.

(Interviul integral va fi difuzat la ora 11.00)