- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (31.05.2015, 21:29)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Maior despre persoanele interzise în Rusia: Este noul război rece. România ar trebui să analizeze eventuale contramăsuri
Interzicerea unui număr de 89 de persoane, dintre care cinci români, de a intra în Rusia face parte din noul război rece, iar România ar trebui să analizeze posibilitatea adoptării unor contramăsuri, dacă acestea se impun, a afirmat noul ambasador român în SUA, George Maior, fost director al SRI.
Urmărește
1462 afișări
Maior despre persoanele interzise în Rusia: Este noul război rece. România ar trebui să analizeze eventuale contramăsuri (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Este un aspect legat de acest tip de nou război rece, care se manifestă şi prin asemenea atitudini specifice unor epoci pe care le credeam trecute. Este regretabil că se ajunge şi la asemenea gesturi într-un moment în care securitatea internaţională şi regională este pusă sub presiune. Acest lucru nu va ajuta la o normalizare pe bază raţională a raporturilor dintre zona euro-atlantică şi Rusia. Probabil este vorba şi de un aspect simbolic, de propagandă", a spus, la Digi 24, George Maior, fost director al Serviciului Român de Informaţii (SRI).
Întrebat dacă România ar trebui să aibă o reacţie, Maior a arătat că, din punctul său de vedere, situaţia ar trebui analizată, inclusiv legat de posibilitatea unor contramăsuri, dacă acestea se impun. El a precizat că este opinia sa personală şi că nu ştie dacă Guvernul sau o altă autoritate se gândeşte la acest lucru.
Maior a apreciat totodată că tensiunile în regiune vor continua, deoarece menţinerea instabilităţii în estul Ucrainei face parte din abordarea politico-strategică a Rusiei pentru a-şi impune punctul de vedere în negocierile interne constituţionale ale Ucrainei, fiind nevoie de o reacţie mai robustă din partea Uniunii Europene şi NATO pe plan economic şi inclusiv militar.
El a adăugat că este de aşteptat să crească şi influenţa Rusiei în interiorul Republicii Moldova, inclusiv din punct de vedere politic şi economic, o zonă-tampon între vest şi est, pentru a bloca apropierea Moldovei de Uniunea Europeană.
Fostul consilier prezidenţial Iulian Chifu a prezentat o listă cu 89 de persoane cărora li s-a interzis să intre în Rusia, pe care spune că a primit-o din partea unui prieten rus şi pe care figurează şi cinci români, respectiv Chifu, Eugen Tomac, Gheorghe Haţegan, Adrian Cioroianu şi Liviu Chondon.
Iulian Chifu este fostul consilier al preşedintelui Traian Băescu şi actual preşedinte al Centrului de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning, Eugen Tomac este lider al Partidului Mişcarea Populară, Gheorghe Haţegan este director general adjunct la Transgaz, istoricul Adrian Cioroianu a fost ministru de Externe în cabinetul Tăriceanu, fiind avizat recent pentru postul de delegat permanent pe lângă UNESCO, iar Liviu Chondon a preluat la începutul anului trecut postul de comandor al Forţelor Navale Române.
Lista este datată 26 mai.
Frankfurter Allgemeine Zeitung notează că premierul olandez, Mark Rutte, a anunţat, vineri, în conferinţa săptămânală de presă, că mai multe ambasade ale ţărilor UE de la Moscova au primit, joi, o listă neagră cu numele unor oficiali cărora li se interzice intrarea în Rusia.
Premierul belgian, Didier Reynders, a confirmat informaţia, precizând că pe listă se află 89 de persoane.
Pe listă mai apar, printre alţii, liderul grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, Jerzy Buzek, fostul preşedinte al Parlamentului European, vicepremierul britanic Nick Clegg, John Sawers, fost director al MI6, Stefan Fule, fost comisar european pentru extindere şi Karl Schwarzenberg, fostul ministru ceh de externe.
Totodată, lista cuprinde europarlamentari şi lideri politici din Germania, Spania, Suedia, Olanda, Letonia, Danemarca, Lituania, Polonia, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Cehia, Estonia, Franţa, Grecia şi Finlanda.
Citeşte şi:
Cinci români, pe LISTA cu 89 de persoane cărora li s-a interzis să intre în Rusia. REACŢIA MAE
Citeşte şi:
UE critică Rusia pentru că a impus sancţiuni politicienilor europeni în criza din Ucraina
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe