- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.03.2014, 12:25)
- Cristian Fierbinţeanu
Maior, despre situaţia de securitate din zonă: Sper că nu vom ajunge la un fel de neorăzboi rece
Directorul SRI, George Maior, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, comentând recentele evoluţii din zonă legate de Ucraina şi Rusia, că speră să nu se va ajunge la "un fel de neorăzboi rece", el menţionând că este necesară o atenţie sporită "pe linie de contraspionaj".

George Maior (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Întrebat cum evaluează situaţia de securitate în contextul recentelor evoluţii din zonă legate de Ucraina si Rusia şi dacă aceste evoluţii implică şi riscuri interne, Maior a răspuns: "Eu sper că recentele evoluţii pe care, de altfel, le-am subliniat în trecut, şi uitaţi-vă atent la felul în care, şi din perspectivă instituţională, Serviciul s-a raportat la ameninţările provenind din zona estică, eu sper că nu vom ajunge la un fel de neorăzboi rece. Evident că aceste evoluţii geopolitice au implicaţii relativ la securitatea regională şi securitatea României".
El a menţionat că nu crede că se poate vorbi despre o ameninţare militară directă. "În schimb, va trebui să fim foarte atenţi la aspecte legate de stabilitatea regională, aspecte legate de elemente de influenţare a evoluţiilor din regiune prin metode specifice serviciilor de informaţii. Deci atenţie pe linie de contraspionaj sporită, am avut de altfel din totdeauna necesitatea de a crea aici un baraj informativ solid, în această regiune, pe care, de fapt, o avem în vedere şi am avut-o întotdeaunea în vedere, şi necesitatea de a cunoaşte mai bine evoluţiile şi de a încerca să oferim prognoze vizavi de ele", a spus directorul SRI.
Întrebat dacă, în acest context, îşi menţine afirmaţia făcută la sfârşitul anului trecut, conform căreia este nevoie de o "cooperare pragmatică inclusiv în domeniul informaţiilor, pentru interesul nostru naţional, şi cu Rusia", Maior a răspuns: "În ceea ce priveşte cooperarea pe linia informaţiilor, eu îmi menţin afirmaţia că pentru interesul naţional al României - şi mă refer la diverse tipuri de ameninţări, începând cu terorismul şi terminând cu crima organizată transfrontalier sau alte aspecte negative care pot influenţa securitatea naţională a României - e nevoie de cooperare pragmatică cu orice stat care poate oferi asemenea informaţii, fie că vorbim de state din Orientul Mijlociu, de state care nu fac parte din sistemul nostru oficial de alianţe. Şi, din acest punct de vedere, orice ne interesează care poate aduce un plus de cunoaştere pentru securitatea României".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe