Întrebat cum se poziţionează SRI în acest an electoral, Maior a răspuns: „Repet, SRI trebuie să fie, să se manifeste în acelaşi ritm, fără a slăbi ritmul de cunoaştere a realităţilor ce pot afecta securitatea naţională a României, trebuie să manifeste independent şi neutru faţă de o luptă politică ce nu interesează Serviciul decât dintr-o singură perspectivă: aceea de a sta deoparte de mizele politice, ideologice aflate într-o competiţie de o asemenea anvergură. Mă refer la alegeri prezidenţiale”.
El a menţionat că orice abatere are un nume şi un prenume şi va fi sancţionată corespunzător.
„Orice abatere are un nume şi un prenume în cadrul Serviciului şi va sancţionată corespunzător, ei ştiu acest lucru, s-au învăţat în decursul istoriei acestui Serviciu cu aceste valori. Dacă se întâmplă vreun incident el are întotdeauna un nume şi un prenume şi acest lucru se va vedea şi public”, a spus Maior.
Agenţia MEDIAFAX va difuza integral, la ora 13.00, interviul acordat de director SRI, George Maior.