Constantin: Ciuhodaru s-a autoexclus din PC şi din USL

Publicat: 28 09. 2011, 14:37
Actualizat: 06 11. 2012, 13:21

Daniel Constantin a menţionat că Biroul Politic al PC l-a mandat să aibă o discuţie cu Tudor Ciuhodaru, după care se va decide sancţiunea care îi va fi aplicată deputatului. Liderul PC s-a referit, în acest context, la retragerea sprijinului politic şi la excluderea din partid.

Înaintea şedinţei Biroului Politic, Constantin anunţa că se va lua în discuţie sancţionarea vicepreşedintelui PC Tudor Ciuhodaru, candidatul conservatorilor pentru Primăria Iaşi, pe motiv că acesta a votat în Parlament în ultima săptămână alături de parlamentarii puterii.

Întrebat dacă Tudor Ciuhodaru a trecut la UNPR, liderul PC a spus că nu ştie, dar că personal este foarte dezamăgit de atitudinea lui Ciuhodaru. Daniel Constantin a spus că la şedinţă a fost invitat şi Tudor Ciuhodaru, dar acesta nu poate participa.

El a arătat că a avut miercuri dimineaţă o discuţie cu Ciuhodaru şi acesta i-a dat asigurări că va rămâne membru al PC şi că vrea în continuare să candideze din partea partidului la Primăria Iaşi. Daniel Constantin a apreciat însă că nu poate să aibă încredere în această declaraţie.

Deputatul PC Tudor Ciuhodaru s-a întâlnit, în 21 septembrie, la sediul Guvernului, cu premierul Emil Boc, în prezenţa unor lideri UNPR, surse politice declarând pentru MEDIAFAX că ar fi fost luată în discuţie trecerea deputatului la UNPR pentru a candida la Primăria municipiului Iaşi.