Manifestările de la Ţebea, între huiduieli, politică şi respectarea tradiţiilor
Ediţia din acest an a manifestărilor comemorative de la Ţebea, dedicate lui Avram Iancu, a stat, deopotrivă, sub semnul huiduielilor la adresa unor politicieni, a mesajelor electorale ale acestora şi a puţinilor, ce-i drept, oameni care au venit acolo pentru a respecta tradiţia şi a-l omagia pe erou.
Manifestările de la Ţebea, între huiduieli, politică şi respectarea tradiţiilor (Imagine: Mediafax Foto)
Serbările Naţionale de la Ţebea din acest an au fost marcate, duminică, de prezenţa unui număr mare de reprezentanţi ai partidelor politice, care au profitat de întâlnirea cu oamenii prezenţi să îl omagieze pe Avram Iancu pentru a-şi face campanie electorală.
Peisajul din Ţebea a fost multicolor, formaţiunile politice etalându-şi delegaţiile echipate în culorile partidului şi purtând steaguri şi pancarte.
S-au putut distinge grupuri roşii, portocalii, dar şi susţinători înflăcărăţi ai lui Vadim Tudor, care aveau pancarte cu "Vadim, preşedinte" şi care au întrerupt, de mai multe ori, momentul omagierii lui Avram Iancu, pruin huiduieli, strigături şi înjurături.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Prin mulţime, au putut fi auzite voci pro şi contra actualilor politicieni, în special la adresa prezidenţiabililor Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor şi Traian Băsescu.
Electoratul celor trei s-a manifestat pe întreaga durată a Serbărilor, indiferent că a fost vorba de momentul solemn de depunere a coroanelor de flori din cimitirul în care se odihneşte Avram Iancu sau pe platoul din Ţebea, unde s-au adunat pentru a petrece româneşte, ardeleneşte, cu virşli, mici şi folclor de bună calitate.
Cei trei politicieni, care au profitat din plin de baia de mulţime la Serbările Naţionale de la Ţebea, au avut şansa să audă "pe viu" păreri pro şi contra despre activitatea lor politică.
Afectaţi de vocile care le erau potrivnice, politicienii au încercat să acopere mesajul mulţimii prin replici pe măsură. Astfel, Mircea Geoană a invocat judecata lui Avram Iancu faţă de lipsa de respect şi demnitate a politicienilor care vin la Ţebea pentru a face campanie electroală.
Pe de altă parte, Vadim Tudor - ai cărui susţinători au fost cei mai vehemenţi - deşi a declarat că nu acuză pe nimeni, s-a întrebat retoric, la momentul depunerilor de coroane, "De ce Preşedinţia României nu a depus o coroană?", remarcând că viitorul preşedinte al României se află la Ţebea (unde erau doar el şi Geoană).
Şi Traian Băsescu a avut parte de replici potrivnice. Una dintre participantele la manifestări a spus, în mulţime, "Să trăiască el bine, aşa cum trăim noi", femeia remarcând şi că Maria Băsescu este "o doamnă", iar şeful statului "e doar... Băse".
Tot lui i s-a adresat pancarta pe care scria "Băse' vezi că ai treabă în secuime".
Din loc în loc, prin mulţime, au putut fi zăriţi, însă, şi urmaşi demni ai lui Avram Iancu, purtându-şi veştmintele populare cu mândrie.
Unul dintre aceştia, un bărbat trecut de 70 de ani, remarca, trist, că portul popular nu mai este agreat de români.
"Tineretul din ziua de astăzi nu mai poartă costume populare, toţi sunt îmbrăcaţi în blugi. Asta e uniforma naţională", a spus omul, vădit afectat de dezinteresul generaţiilor tinere pentru tradiţie şi istorie.
Astfel, părerea participanţilor "fideli" la manifestările de la Ţebea are puţine şanse să se schimbe, după ediţia din acest an, şi anume că politicienii care vin la Ţebea nu vin pentru Avram Iancu, ci pentru campanie electorală.
Material realizat de Ramona Roşulescu, corespondenti@mediafax.ro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:41
Suferinţa continuă în Gaza: familiile îşi caută morţii sub ruine
-
astăzi, 17:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Scholz promite că Germania va discuta în curând cu aliaţii săi despre garanţiile de securitate pentru Ucraina / Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace