Elena Udrea se află în Maramureş încă de miercuri seară, când a scris pe Facebook că semnalul telefonic este slab şi nu poate posta fotografii de la Rohia.
Joi, ea a postat o fotografie în care se află alături de mama sa, îmbrăcată în costum popular maramureşean, adresând felicitări celor care îşi serbează onomastica în 15 august.
„Le urez «La mulţi ani!» tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc onomastica şi în mod special mamei mele, un om cu adevărat minunat, care ştie să-mi însenineze viaţa. Îi mulţumesc că îmi este alături mereu şi mă susţine cum numai o mamă ar putea s-o facă. Le doresc, de aici, de la Rohia (Maramureş), tuturor sărbătoriţilor să fie fericiţi, sănătoşi şi să aibă o zi exact cum îşi doresc!”, a scris Udrea în mesajul postat pe Facebook.
De asemenea, Elena Udrea a participat la ceremoniile religioase de la mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia.
Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia a fost vizitată de mai multe ori şi de preşedintele Traian Băsescu, ultima dată în luna februarie, când s-a recules la căpătâiul fostului stareţ, părintele Serafim, duhovnicul său, care a murit în 12 februarie.