Prima pagină » Politic » Congres PNL pe 25 septembrie, cu 5000 de delegaţi – surse

Congres PNL pe 25 septembrie, cu 5000 de delegaţi – surse

Congresul PNL va fi organizat pe 25 septembrie, iar participarea va fi de 5.000 de persoane, este propunerea făcută la şedinţa conducerii partidului de liderul formaţiunii, Ludovic Orban, afirmă surse participante pentru MEDIAFAX.
Congres PNL pe 25 septembrie, cu 5000 de delegaţi - surse

Propunerea avansată de Ludovic Orban a fost ca data congresului PNL să fie 25 septembrie, iar participarea să fie de 5.000 de persoane, spune petru MEDIAFAX surse participante la şedinţa conducerii PNL.

Conform surselor citate, Orban le-ar fi spus colegilor săi că data propusă a fost convenită „cu partenerul nostru”, fără a menţiona clar dacă este vorba despre preşedintele Klaus Iohannis.

„Încă nu avem un congres în PNL. În acest moment nu există nicio moţiune depusă pentru candidatura la funcţia de preşedinte al PNL. Nu este niciun candidat oficial, nicio candidatură”, spunea înaintea şedinţei Florin Cîţu, întrebat dacă va candida pentru şefia PNL.

El apreciază că vor apărea mai multe candidaturi pe funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

„Când o să avem un congres mai multe candidaturi vor apărea. E o competiţie în PNL. Sunt foarte mulţi oameni buni care pot să preia conducerea PNL”, adaugă Cîţu.

El spune că data congresului nu este stabilită.

„Totul depinde de cum evoluează pandemia”, conchide premierul.