„Dacă USR PLUS vrea ca acest guvern să pice, îşi dau toţi demisia. Şi tot guvernul pleacă! PSD va depune moţiunea de cenzură când vom avea cele 234 de semnături necesare trecerii ei. Azi, ne mai lipsesc 30. Îi aşteptăm pe cei din USR PLUS să termine cu baletul şi să semneze. În nici un caz nu vom accepta ca dorinţa românilor de a scăpa de acest guvern ticălos să fie folosită de USRPLUS ca obiect de şantaj între partidele din Coaliţie”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că a trimis la Cotroceni cererea de revocare a ministrului Justiţiei, Stelian Ion, susţinând că acesta se opune reformelor. Revocarea ministrului Justiţiei s-a suprapus tensiunilor apărute între USR PLUS şi premier, legate de aprobarea programului „Anghel Saligny”, în valoare de 50 de miliarde de lei. Reprezentanţii USRPLUS au spus că pentru acest program este nevoie de un acord în Coaliţie şi au transmis că nu vor participa la şedinţa de Guvern convocată miercuri seara.