Marcel Ciolacu: În cazul în care moţiunea nu trece, vom ataca la CCR
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, la finalul conferinţei de alegeri a PSD Dâmboviţa, că speră că vor fi stopate aceste asumări de răspundere.
„Sper să se oprească odată cu asumările, Curtea Constituţională să judece cele trei sesizări de până acum şi atunci se va stopa, sperăm noi că se va respecta până la urmă legea şi se vor stopa aceste asumări de răspundere. Nu depunem moţiunea având un proiect politic în spate, depunem moţiunea avertizând faptul că este o linie roşie a democraţiei care nu trebuie încălcată. Până acum doar PSD şi UDMR doresc să facă acest demers, mai este până la moţiune, mai este până la vot, vom vedea cine şi care dintre parlamentari vor veni alături de noi. Vă reamintesc că nici Guvernul Orban nu a avut matematic numărul suficient nici pentru a schimba Guvernul Dăncilă, nici pentru a intra dânşii la guvernare, jocul este deschis şi vom vedea”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a spus că în cazul în care moţiunea nu va trece, legea alegerii primarilor în două tururi va fi atacată la CCR.
„În cazul în care moţiunea nu trece vom ataca la CCR. (…) Am anunţat că vom face acest lucru în cazul în care forţează această schimbare total incorectă şi abuzivă”, a mai spus Ciolacu.
PSD a anunţat, după anunţul Guvernului privind angajarea răspunderii pe adoptarea legii referitoare la alegerea primarilor în două tururi, că social-democraţii vor depune moţiune de cenzură, primii parteneri la acest demers fiind UDMR.