- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.09.2024, 09:15)
- Petru Mazilu
Marcel Ciolacu, la 23 de ani de la atentatele din SUA: Rămânem solidari cu poporul american
- Premierul Marcel Ciolacu a trimis un mesaj la împlinirea a 23 de ani de la atentatele teroriste din Statele Unite ale Americii.
- Rămânem solidari cu poporul american, prieten şi partener strategic, a spus premierul român.

Marcel Ciolacu, la 23 de ani de la atentatele din SUA: Rămânem solidari cu poporul american
Mesajul a fost trimis miercuri.
„Au trecut 23 de ani de când omenirea era martora unui act terifiant fără precedent, atentatul din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene din New York, soldat cu mii de morţi şi răniţi. Oameni nevinovaţi au devenit atunci victimele unor adepţi fanatici ai violenţei şi ai terorii, iar durerea lăsată în urmă celor care i-au pierdut pe cei dragi în acel act terorist este şi azi la fel de puternică”, a transmis şeful Guvernului român.
Premierul Marcel Ciolacu s-a adresat poporului american.
„Rămânem solidari cu poporul american, prieten şi partener strategic. Ne inspiră curajul naţiunii americane în lupta împotriva terorismului, care, alături de rezilienţa sa istorică, izvorăşte din coeziunea în jurul valorilor lumii libere.
Apărăm aceste valori zi de zi prin acţiuni menite să combată discursurile şi manifestările extremiste, radicale şi pline de ură, precum şi dezinformările care nu au alt scop decât să învrăjbească oameni împotriva altor oameni. Unitatea lumii libere generează speranţă într-un viitor mai bun pentru naţiunile noastre, într-o lume sigură şi democratică”, a precizat Marcel Ciolacu.
Atentatele au avut loc pe 11 septembrie 2011. Teroriştii Al-Qaida au deturnat patru avioane cu pasageri şi le-au prăbuşit peste turnurile gemene World Trade Center din New York şi Pentagonul din Washington. Al patrulea avion, care se pare că viza Casa Albă, s-a prăbuşit pe un câmp în Pennsylvania. Aproximativ 3.000 de oameni au murit în timpul atentatelor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe