Marcel Vela: ”Vă prezint a 12-a Ordonanţă Militară” / Zona Suceava iese din carantină

  • Vela: Vă prezint astăzi a 12-a Ordonanţă Militară.
  • Vela: Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceva şi în zonele limitrofe.
  • Vela: Ordonanţele militare nu au făcut altceva decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil şi agresiv.
Urmărește
23966 afișări
Imaginea articolului Marcel Vela: ”Vă prezint a 12-a Ordonanţă Militară” / Zona Suceava iese din carantină

Ministrul de Interne, Marcel Vela, declaraţii la ora 22.00. LIVE pe mediafax.ro

Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunţat intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare numărul 12, privind măsurile de carantinare din judeţul Suceava. 
 
"Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona limitrofă formată din următoarele 8 comune: Adâncata, Salcia, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitrocu Dragomirnei.", a declarat Marcel Vela
 
Marcel Vela a mulţumit tuturor persoanelor din judeţul Suceava care au respectat măsurile instituite prin ordonanţe militare. În acelaşi timp, ministrul a tras un semnal de alarmă cu privire la perioada următoare, având în vedere că mâine este ultima zi din starea de urgenţă decretată de preşedintele României.
 
Cele mai importante declaraţii făcute de ministrul Marcel Vela:
 
Vă prezint astăzi a 12-a Ordonanţă Militară. Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceva şi în zonele limitrofe: Adâncata, Salcia, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei
 
Aş dori să mulţumesc celor din Suceava care prin tot ce au făcut au avut grijă de sănătatea celor dragi şi i-au protejat pe cei din zonele limitrofe
 
Ordonanţele militare nu au făcut altceva decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil şi agresiv. Ne-au făcut să ne dăm seama că suntem mai puternici împreună. Am arătat mai mult ca niciodată că putem fi uniţi. Trebuie să tratăm fiecare zi cu responsabilitate
 
Ştim ce avem acum de făcut, de la distanţarea socială, la simpul spălat pe mâini timp de 20 de secunde.

În această luptă nu a existat o schiţă şi previziunea unui deznodământ exact, pentru că duşmanul a fost invizibil şi extrem de agresiv
 
Întotdeauna ne-am gândit la binele dumneavoastră şi la ce putem face pentru a resimţi cât mai puţin această luptă care nu a fost deloc uşoară. Vă mulţumesc că aţi respectat ordonanţele militare. Mulţi români trăiesc astăzi datorită fiecăruia dintre dumneavoastră. Împreună vom trece şi peste asta.

Închei cu un gând simplu, dar foarte important – Dumnezeu să binecuvânteze România
 
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici