Ungaria şi-a redeschis Ambasada din Kiev, în contextul îmbunătăţirii situaţiei din capitala Ucrainei
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat luni că acţiunile de mutare au fost finalizate sâmbătă şi duminică, astfel că Ambasada funcţionează deja la Kiev.
Ungaria a decis mutarea personalului diplomatic de la Kiev la Lviv, în vestul Ucrainei, la începutul intervenţiei militare ruse în Ucraina, în februarie.
Numeroase ţări şi-au transferat în ultimele două săptămâni personalul diplomatic înapoi la Kiev, în contextul în care armata rusă pare să îşi concentreze operaţiunile militare în estul şi sudul Ucrainei.