Marea Britanie şi Japonia semnează un acord în domeniul apărării, pe fondul tensiunilor cu China
Cele două ţări îşi consolidează legăturile militare pe fondul îngrijorării crescânde cu privire la creşterea asertivităţii militare a Chinei şi la planurile sale militare faţă de Taiwan, pe care îl consideră o provincie separatistă.
Guvernul britanic a declarat că acordul de apărare „consolidează angajamentul nostru faţă de regiunea Indo-Pacific”. Acesta urmează să fie semnat de premierul japonez Fumio Kishida şi de liderul britanic Rishi Sunak în timpul unei întâlniri în cadrul fortăreţei Tower of London, informează AP.
Acordul este în lucru de ani de zile şi a fost discutat atunci când Kishida l-a vizitat pe predecesorul lui Sunak, Boris Johnson, la Londra, în luna mai. Acordul de acces reciproc, primul încheiat de Japonia cu o naţiune europeană, permite celor două ţări să desfăşoare exerciţii militare comune.
Guvernul britanic a declarat că acesta va permite forţelor armate ale celor două ţări din Grupul G7 „să planifice şi să desfăşoare exerciţii şi desfăşurări militare mai mari şi mai complexe”.
Aceasta reflectă o nouă „înclinaţie indo-pacifică” în politica externă a Marii Britanii, după ieşirea ţării din Uniunea Europeană în 2020. Marea Britanie consideră Japonia ca fiind aliatul său cheie din Asia de Est.