- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (16.05.2012, 12:24)
- Marius Fratila ,
Marga: Consulul din Catania nu ştie limba italiană. Se vor face evaluări ale personalului diplomatic
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, că nu este normală situaţia Consulatului de la Catania, unde consulul numit pe afinităţi politice nu cunoaşte limba italiană, el arătând că vor fi făcute evaluări ale personalului diplomatic.
![Imaginea articolului Marga: Consulul din Catania nu ştie limba italiană. Se vor face evaluări ale personalului diplomatic](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/9632247/1/andrei-marga-thomas-campean.jpg?width=560)
Marga: Consulul din Catania nu ştie limba italiană. Se vor face evaluări ale personalului diplomatic (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)
"În reprezentarea României sunt oameni cu excelentă calificare, sunt diplomaţii, şefi de misiuni recunoscuţi şi de partenerii noştri. Dar pe de altă parte, chiar cazul de la Lecce ne arată că s-au numit în posturi importante oameni luaţi din capitală sau provincie, şi din provincie să fim siguri, pe criteriul afinităţilor politice. Nu poţi să trimiţi la Lecce oameni în consulat care nu ştiu italiană. Italiana e, sigur, la piu bella lingua del mondo, ştim toţi (...) şi nu poţi să mergi consul acolo şi să nu ştii să discuţi cu italienii. Nu merge, oricum întoarcem aceste lucruri", a spus Marga, în discursul susţinut la reuniunea consilierilor economici.
Ulterior, întrebat de jurnalişti la cine anume s-a referit din Consulatul din Catania, Marga a evitat să precizeze clar.
"Din verificările de până acum, a rezultat că s-au făcut unele numiri în aceste posturi foarte importante, mai mult pe criterii de afinităţi politice, decât pe criterii profesionale şi noi acum verificăm toate aceste lucruri încât să le aducem la normal. Reprezentarea României e o chestiune de exigenţă, dar pe de altă parte trebuie să fie accesibilă oricărui cetăţean bine pregătit", a spus Marga.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conform unei informări făcute marţi de MAE, cazul decesului unui cetăţean român, în urma grevei foamei, deţinut în penitenciarul de la Lecce a fost preluat de Consulatul de la Catania, care a fost notificat pe 14 mai de către autorităţile italiene de decesul românului. "Consulatul României la Catania este în contact permanent cu Procuratura şi conducerea Spitalului din Lecce. De asemenea, un consul român s-a deplasat marţi la faţa locului pentru a obţine informaţii suplimentare de la autorităţile locale competente", declara marţi directorul de comunicare al MAE, Doris Mircea.
Întrebat în legătură cu moartea românului cetăţeanului român, ministrul Marga a afirmat miercuri că răspunderea pentru faptul că nu s-a ştiut de către misiunile diplomatice ale României rămâne să fie stabilită împreună cu partea italiană, reiterând că autorităţile italiene competente nu au informat despre arestarea şi intrarea cetăţeanului român în greva foamei.
"Autorităţile italiene până la această oră, ştim acest lucru, nu au anunţat niciodată. (...) MAE al Italiei ne-a cerut o păsuire ca să vadă exact ce s-a întâmplat, dar sigur, ei nu au anunţat, cel puţin aşa apare pe toate înregistrările care sunt la Consulatul de la Catania. (...) Moartea unui om este alarmantă. Cum se va rezolva, vom vedea cu autorităţile italiene unde a fost eroarea", a spus Marga.
Potrivit site-ului MAE, şeful Consulatului României de la Catania, inaugurat în octombrie 2011 de către fostul ministru Teodor Baconschi, este consulul Adriana Elena Moţa, personalul fiind completat de consulul Ion Calciu şi funcţionarul consular Ana Maria Cristina Gheorghe. CV-ul Adrianei Elena Moţa nu apare la rubrica de pe site-ul MAE cu CV-urile şefilor de misiuni ale României.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/a4-1738784618.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/minerva2-1738783852.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9632247&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe