Marga: România a luat contact cu forţele opoziţiei siriene, e în discuţii cu aceasta

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat că România a luat deja contact cu forţele opoziţiei din Siria şi are discuţii cu aceasta privind situaţia din ţară, care se îndreaptă clar spre o tranziţie politică, situaţie în care se impune şi expulzarea ambasadorului de la Bucureşti.

Urmărește
245 afișări
Imaginea articolului Marga: România a luat contact cu forţele opoziţiei siriene, e în discuţii cu aceasta

Andrei Marga (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"Soluţia este să luăm contact şi cu forţele opoziţiei siriene şi acest contact îl luăm, l-am şi luat de altfel, pot să vă mărturisesc, am fost şi la conferinţa de la Paris (în 5 iulie, conferinţa "Prietenii poporului sirian" - n.r.) şi acolo am avut discuţii. Avem în continuare discuţii. Va fi o tranziţie politică în Siria, aceasta este clar, discuţia este dacă tranziţia include sau nu oameni din actualul regim, probabil că se va găsi o soluţie de calmare a tuturor spiritelor în acest sens, suntem pe această direcţie", a declarat Marga, miercuri seară, la TVR Info.

El a arătat că supravieţuirea actualui regim de la Damasc, condus de Bashar Al-Assad, nu mai este posibilă, iar direcţia este de a se contribui la unificarea forţelor opoziţiei siriene şi la angajarea tranziţiei politice. "Problema este de a contribui acum la unificarea, pe cât depinde de noi, a opoziţiei siriene şi de a angaja tranziţia în cadrul unui front politic mai larg (...) E limpede că acolo vine o tranziţie politică, nu mai sunt soluţii de supravieţuire a regimului actual, indiferent cum se consideră lucrurile", a spus Marga.

Şeful diplomaţiei a susţinut că, în acest context, se impune şi expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti, măsură pe care MAE a propus-o încă de acum două luni, însă a fost refuzată de Preşedinţie. Marga a argumentat că nu doreşte ca şi în cazul Siriei România să se afle cum a fost în situaţia Libiei, printre ultimele ţări care au rupt legăturile cu regimul aflat la conducere, iar în următoarele zile va discuta şi cu premierul Victor Ponta şi cu Preşedinţia României despre acest lucru. "Vedeţi, în cazul Libiei, România a rămas aproape printre ultimele ţări care au semnalat ruperea legăturii cu ce a fost. Nu aş vrea că România să se trezească în aceeaşi situaţie şi în cazul Siriei (...) Cred în continuare că pentru România soluţia rezonabilă aceasta e, cea pe care am propus-o şi acum două luni. Vom face analize, MAE poate face propuneri, vom discuta şi cu preşedinţia ţării şi cu primul-ministru, se înţelege, în primul rând şi vom vedea în zilele următoare care va fi soluţia", a arătat Marga.

De asemenea, el a arătat că situaţia de securitate a Ambasadei României la Damasc este problematică şi va trebui adoptată în acest sens o iniţiativă comună împreună cu celelalte ţări UE care mai au deschise misiunile la Damasc. "Este clar după toate evaluările că situaţia de securitate se deterioriează de la o zi la alta, încât trebuie luate deja măsuri de apărare fizică. Şi pentru ambasadele de acolo, cum este şi Ambasada României, se pune problema găsirii unei soluţii în condiţiile în care luptele sunt în faţa porţii ambasadei. Se trage cu puşca, cu tunul chiar, în apropiere", a mai arătat Marga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici